Ludovic Orban le-a transmis ieri seară românilor un mesaj de interes general. Chiar dacă e vară și suntem dornici de mers în vacanțe, premierul ne recomandă să evităm anumite locuri care reprezintă posibile focare de infecție. De asemenea, acesta insistă ca românii care vor neapărat în vacanță să meargă în România.
Ludovic Orban a dezvăluit că nici el și nici membrii familiei nu vor merge în vacanță în acest an. Același lucru îi sfătuiește și pe români, iar dacă totuși există o dorință foarte mare pentru vacanță, cetățenii ar trebui să evite cu desăvârșire locurile foarte aglomerate și să aleagă destinații mai puțin aglomerate din țară.
„Nu merg (n.r. în vacanță). I-am îndemnat pe români să meargă în vacanță în România. Avem o țară superbă, sunt atâtea locuri frumoase de văzut. Chiar i-aș sfătui să renunțe la turismul intensiv în locațîi unde e aglomerație. Se pot duce într-o mulțime de locuri frumoase în țară”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.ro.
Premierul României a explicat în direct, la Digi24, că în zonele de pe litoralul românesc, acolo unde s-au surprins nereguli și aglomerări mari, au fost trimise controale, însă prea târziu. Potrivit declarațiilor sale, în spatele echipelor de control există „informatori” care anunță aceste deplasări, astfel încât la fața locului se „curăță” toate probele acuzatoare.
Culmea e că am trimis controale acolo, dar nu i-au găsit niciodată în ofsaid. Îi anunță cineva din echipele de control, dar și aici se poate lucra astfel încât planul de control să nu fie cunoscut decât de coordonatorul echipei comune care să nu-l împărtășească nimănui.
Cred că în perioada asta chiar trebuie evitat tipul ăsta de distracții, în care sunt aglomerațîi foarte mari. Putem să le amânăm, tinerii au toată viață înainte. De regulă, tinerii nu sunt afectați, în cea mai mare parte, dar dacă se duc acasă intră în contact cu părințîi, cu bunicii, cu unchii, ii infectează pe ei și ii nenorocesc pe ei. Asta nu pot să pricep.
Băiatul meu, deși colegii lui s-au dus la Vama Veche, el nu s-a dus cu ei. Nu numai că nu s-a dus cu ei, dar mi-a spus că 14 zile, după ce s-au dus, nu se mai întâlnește cu ei„, a concluzionat premierul României.