Adi Minune, chemat de urgență acasă la Emi Pian. Ce a făcut acolo alături de Duduieni

de: Năstase Mirabela
03 09. 2020

Membrii clanului Duduian și-au dorit ca Adrian Minune să fie cel care să le dedice o melodie, al cărei videoclip a fost filmat chiar acasă la Emi Pian.

Adi Minune, chemat de urgență acasă la Emi Pian

Astfel, Emi Pian l-a chemat de îndată pe Adrian Minune în vila sa, pentru a filma videoclipul piesei ”În fața lor, jos pălăria”, care este o odă adresată clanului Duduianu, în care se vorbește despre valoarea acestora. Totul s-a întâmplat însă toamna trecută, iar sufrageria vilei lui Emi Pian s-a umplut de rude și de amici care au participat, de asemenea, la filmări.

Cadrul a fost unul care l-a pus în valoare pe Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Astfel, toți au stat în jurul unei mese în capul căreia stătea chiar Emi Pian, care a închinat un pahar de șampanie, extrem de încântat că a devenit personaj de videoclip. De altfel, alături de Adrian Minune au mai cântat și Dan Bursuc și Săndel Piticu. De asemenea, în presă s-a spus faptul că clanul Duduianu nu îi plătea pe maneliștii care le cântau la petreceri.

Maneliștii, obligați să cânte gratis la petreceri

Astfel, în ancheta care s-a făcut la adresa clanului Duduianu în ce privește infracțiunile de tâlhărie și șantaj asupra unor maneliști celebri au apărut numele lui Florin Salam, Nicolae Guță și Tzancă Uraganul. Ei au făcut plângeri la Poliție susținând că au fost obligați să cânte gratis la petreceri de mai mulți membri ai clanului Duduianu. Ba chiar mai mult, după ce aceștia cântau, erau și deposedați de banii pe care îi primiseră.

Reamintim faptul că Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea, a fost ucis în dimineața zilei de marți, 4 august, de către un bărbat cunoscut sub numele de Napy, din clanul Rinu, reprezentant al unei grupări rivale. Emi Pian a fost înjunghiat mortal într-o ceartă care a pornit în timpul unei partide de barbut. Astfel, Emanuel Gheorghe este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.