Adevărul despre relația dintre Ianis Hagi și iubita machedoancă. Ce face femeia pentru fiul lui Gică Hagi

de: Ana Chivu
15 07. 2021

Ce detalii se cunosc despre relația lui Ianis Hagi? Tânărul sportiv se iubește cu o frumoasă machedoancă. Ce face partenera fotbalistului pentru el și cum decurge povestea lor de dragoste?

Detalii din relația lui Ianis Hagi cu frumoasa machedoancă

Ianis Hagi trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de o machedoancă superbă. Toți fanii celebrului sportiv se întreabă cum merge relația lui pe care a oficializat-o în urmă cu câteva luni bune. Deși cu toții vor să cunoască din ce în ce mai multe lucruri despre el, tânărul este foarte discret în ceea ce privește viața lui personală și nu face deloc des mărturii despre orice aspect din dreptul acesteia.

Ianis este unul din cei mai importanți jucători de la Rangers și este foarte discutat în presa de specialitate de peste tot în lume. El a fost cel mai bun pasator decisiv al echipei dirijate de Steven Gerrard în sezonul în care echipa a cucerit primul titlu în Scoția după 10 ani. Fiul lui Gică Hagi se bucură astfel de reușite pe toate sectoarele, pentru că și cu dragostea stă bine.

Elena Tănase are doar 18 ani și a reușit să-i cucerească inima fiului regelui fotbalului. Aceasta este fiica unui cunoscut om de afaceri de la malul mării și este încă elevă la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța. Deși ambii sunt foarte tineri și la început de drum, lucrurile sunt foarte serioase între ei și aceștia se gândesc să se mute împreună imediat cum fata termină ciclul liceal:

„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau s-o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi„, a declarat Ianis Hagi pentru digisport.ro.

Ianis i-a cunoscut familia

Amorezii încearcă să petreacă pe cât de mult timp împreună, iar recent Ianis a fost invitat la botezul fiului fratelui Elenei. În semn de respect pentru viitorii posibili socri, cunoscutul sportiv a onorat cu drag invitația, deși este cunoscut faptul că acesta călătorește mult și are un program strict de la care nu se abate.

Fanii băiatului sunt extrem de fericiți pentru el și ar dori să știe chiar mai multe lucruri din povestea lui de dragoste ce pare a fi una categoric de durată. Cu toate astea, fiul lui Gică Hagi rămâne reținut în mărturii sau fotografii ori video-uri împreună cu aceasta și își trăiește iubirea departe de ochii curioșilor.