Adevărul despre Mihai Bobonete și Mihai Raiț. Ce relație este, de fapt, între cei doi actori din Las Fierbinți
Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi singur, dar cum împart aceeași meserie, iar orgoliile pot interveni, mulți se întreabă dacă în spatele relației dintre Dorel și Bobiță, frați în Las Fierbinți, mai este ceva. Și mai este! Legătura lor poate fi simplificată astfel: 20 de ani și multe amintiri.
Adevărul despre relația dintre Mihai Bobonete și Mihai Raiț. Sunt prieteni dinainte ca celebritatea să le bată la ușă
Mihai Bobonete și Mihai Raiț au lucrat pe cont propriu o vreme, până să înceapă să bifeze și colaborări pe plan profesional, în spectacolele de stand up comedy, dar și în filme precum ”Vine Poliția” (2008), apoi ”Nașa” (2011). Un an mai târziu de la ultima peliculă enumerată au primit rolurile celor doi frați din ”Las Fierbinți” (PRO TV), Bobiță și Dorel, care le-au adus celebritatea.
Pentru curioși, cei doi frați din Fierbinți au în viața reală o legătură poate mai puternică decât cea din serial. Bobonete și Raiț se cunosc încă din perioada școlii, pe când împărțeau aceeași bancă, iar drept dovadă stau și imaginile.
Mihai Raiț a publicat, sâmbăta trecută, cu ocazia zilei de naștere a lui Mihai Bobonete, o fotografie cu ei doi, de acum 20 de ani: „La mulți ani, Bobo! Hai că nu e nicio diferență între poza de acum 20 de ani și de azi. Nu s-a schimbat nimic”.
„Nu fac toate adunate cât un tovarăș alături de care ai crescut”
Și Bobonete i-a făcut o urare similară, acum câțiva ani: „Când ai prieteni pe viaţă, până la moarte şi poate dincolo de ea, atunci n-ai trăit în zadar pe acest pământ şi nu ai de ce te întrista. Copii, soţie, rude sunt binevenite şi îţi schimbă viaţa, dar nu fac toate adunate cât un tovaraş alături de care ai crescut şi care e acolo ca anotimpurile, neschimbat şi de fiecare dată altfel!”.