Adevărul despre apariția lui Gică Hagi în tribuna a II-a. Răsturnare de situație în tot scandalul VIP

de: Gabriel Peneș
28 06. 2021

Adevărul despre apariția lui Gică Hagi în tribuna a II-a, ce a dus la declanșarea scandalului VIP. Totul a pornit de la prezența „Regelui”, alături de Gică Popescu, la prima partidă de la Euro 2020, găzduită de Arena Națională. Foștii mari internaționali au stat lângă suporteri, pe când în tribuna oficială au luat loc politicieni și oficiali ai FRF. Reacțiile față de „tratamentul” la care au fost supuși cei doi au generat un val de critici la adresa Federației.

Adevărul despre apariția lui Gică Hagi în tribuna a II-a

La partida Austria – Macedonia de Nord, găzduită de Arena Națională, Gică Hagi a stat în tribuna a II-a. Alături de el s-a aflat Gică Popescu, fostul coleg din „Generația de Aur”. Prezența celor doi foști mari internaționali în mijlocul suporterilor nu a trecut neobservată. Pe partea opusă, în schimb, în sectorul VIP, s-au îngrămădit oameni politici și membri din conducerea FRF. „Tratamentul” aplicat celor două glorii ale fotbalului nostru a stârnit un adevărat scandal.

Mă așteptam să primesc invitație în altă parte a stadionului, lui Gică Hagi i-am zis pe drum spre stadion unde avem locuri, mi-a fost teamă că dacă îl anunț înainte să plecăm că vom sta la tribuna a doua, nici nu mai vine la meci”, a declarat Gică Popescu, după meci, în privința locurilor ocupate de el și de Gică Hagi.

Mai mult decât atât, actualul președinte de la Farul a dezvăluit că biletele respective au fost cumpărate chiar de el.

Eu și Gică Hagi am ales sa stăm pe locurile pe care le-am plătit eu. Am cumpărat, pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei, bilete in valoare de multe mii de euro”, a scris Gheorghe Popescu, pe contul de Facebook.

Răsturnare de situație în tot scandalul VIP

La rândul său, Gică Hagi nu a dorit să comenteze situația delicată în care au fost puși el și Popescu.

N-am o problemă. Am vrut să văd meciul, am stat unde am avut loc, mi-a plăcut partida, atât pot să spun. În rest, n-am nimic de comentat”, a declarat Gică Hagi, potrivit gsp.ro.

Inițial, FRF a răspuns acuzațiilor motivând că tot procesul de ticketing a fost coordonat de UEFA. Federația a dat asigurări că la următoarele partide de pe Arena Națională gloriile Generației de Aur vor fi invitate în sectorul VIP. Forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat că au fost solicitate mai multe locuri în tribuna oficială pentru foștii mari internaționali români. În schimb, Gică Hagi și Gică Popescu au făcut publică intenția de a nu mai viziona partidele de pe Arena Națională.

Duminică, într-o conferință de presă, la două săptămâni de la scandalul declanșat, președintele FRF a dorit să clarifice situația. Răzvan Burleanu a declarat că, la prima partidă, federația ar fi primit o singură invitație. Aceea a mers chiar către Hagi, care a refuzat-o, preferând să ia loc în tribuna a II-a.

Cred că toată comunicarea care a venit atât din partea FRF, cât și din partea UEFA a clarificat această situație. FRF a reușit după primul meci să crească numărul de invitații pe care l-a avut la dispoziție

La primul meci am avut o singură invitație, și aceea a mers către domnul Hagi. A refuzat să ia parte la tribuna oficială și a preferat să privească partida alături de foștii lui colegi. La următoarele partide, domnul Hagi, domnul Popescu, domnul Dorinel Munteanu au fost invitați să ia parte la tribuna oficială”, a spus Burleanu în conferința de presă amintită.

Luni, Arena Națională va găzdui partida Franța-Elveția din optimile de finală ale Euro 2020. Partida va începe de la ora 22.00.