Acuzații grave la adresa lui Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep. Colaborarea dintre româncă și faimosul tehnician francez a început sub auspicii excelente. Jucătoarea din Constanța a înregistrat victorii clare în primele trei tururi jucate în turneul de la Madrid, calificându-se în sferturile de finală. Totuși, nu toată lumea împărtășește ideea că Patrick Mouratoglou e un antrenor de mare valoare, dat fiind că și pe Serena Williams a preluat-o când avea 30 de ani și era deja o jucătoare consacrată.
Acuzații grave la adresa lui Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep. Noul cuplu de senzație din lumea tenisului face furori la turneul de la Madrid. Românca s-a calificat în sferturile de finală, după ce a învins clar în primele trei tururi adversare redutabile.
Mouratoglou a declarat că Halep are în continuare „foame de rezultate”. El a precizat că obiectivul său este ca românca să mai potă câștiga un turneu de Grand Slam, ca în trecut.
„Obiectivul este ca Simona să se uite într-o zi în urmă și să spună că a dat absolut tot pe teren. Să nu regrete nimic. A fost numărul 1 mondial și a câștigat turnee de Grand Slam (n.r Roland Garros – 2018 și Wimbledon – 2019). Nu e niciun motiv pentru care n-ar putea din nou să câștige French Open. E o campioană.
Vrea să îmbunătățească multe aspecte, încă are această foame de rezultate. Vrem să o ajutăm să revină la forma din trecut și avem o bază solidă pe care să lucrăm”, a spus Mouratoglou, conform Tennis Majors.
Nu doar Mouratoglou, ci și Halep s-a declarat încântată de noua colaborare.
„Simt că pot avea o conexiune cu el şi că are suficientă putere pentru a mă conduce, iar eu aveam nevoie de o persoană care să mă conducă. Nimeni nu se poate compara cu Serena (n.r. – Serena Williams, fosta elevă a lui Mouratoglou), aşa că nu am de gând să fac asta acum. El ştie că sunt o persoană diferită, am un stil de joc diferit, o structură diferită. Şi nu prea vorbim despre asta. Ne concentrăm doar pe noi înşine, pe ceea ce avem, pe ceea ce trebuie să facem pentru a deveni cea mai bună versiune a mea”, a spus românca, potrivit WTA.
Patrick Mouratoglou a punctat, într-un interviu, că românca are aceeași vârstă la care a început lucrul cu Serena Williams, în 2012, adică 30 de ani
„A fost, realmente, o alegere de suflet. Mereu am făcut așa, mi-am urmat întotdeauna instinctele. Simona este o jucătoare excepțională care a făcut deja lucruri fantastice în cariera sa. Avem o relație bazată pe încredere peste care putem construi ceva. Ea încă are capacitatea de a face lucrurile mult mai bine decât le face la ora actuală. Are 30 de ani, aceeași vârstă pe care o avea și Serena când am început să lucrez cu era”, a declarat Mouratoglou, la France TV Info.
Tocmai de aceea, nu toată lumea îl consideră pe Mouratoglou un antrenor cu adevărat mare. Și asta, din cauza faptului că faima sa s-a bazat mai mult pe preluarea unor jucătoare deja formate și consacrate cu care, e drept, a avut rezultate bune. Serena Williams avea deja 13 turnee de Grand Slam câștigate, când a început munca alături de francezul de 51 de ani, iar Halep are 2.
Unul dintre experții americani, David Kane, consideră că Mouratoglou este un „antrenor finalizator”, cu un termen împrumutat din patinaj, dar nu unul capabil să crească sportivi din punctul în care aceștia sunt anonimi. Kane consideră că francezul face cu Halep fix ce a făcut și cu Serena, fiind dornic doar că culeagă laudele.
„În patinaj li se spune antrenori „finalizatori” – cei la care mergi după ce ai învățat tehnica de bază și îți gestionează cariera și o fac să strălucească. Asta a făcut cu Serena Williams, iar acum cu Simona Halep! Patrick Mouratoglou e un „finalizator””, a afirmat David Kane, jurnalist la Tennis.com.
Patrick Mouratoglou a fost criticat și pentru anumite aspecte ale jocului lui Coco Gauff în partida cu Halep, pierdută de americanca de 18 ani. Gauff se antrenează la academia lui Mouratoglou încă din copilărie, dar americanca are în continuare carențe mari la lovitura de forehand.
Mouratoglou nu a fost însă niciodată antrenorul principal al lui Cori Gauff, deoarece a ocupat acest post în staff-ul Serenei Williams, iar mai nou în echipa Simonei Halep. Totuși, Mouratoglou, care a stat în loja lui Gauff la unele turnee, i-a recomandat acesteia un antrenor de la academia sa, pe francezul Jean-Christophe Faurel. Jucătoarea din SUA este antrenată și de tatăl ei, Corey Gauff.
„Sesizați că nu i-a putut regla forehand-ul lui Coco? E încă foarte tânără, dar trebuie să își schimbe complet acea lovitură, care o trădează sub presiune. Iar el își va însuși meritul pentru succesul Simonei 100%”, a scris un contestatar de-ai antrenorului francez.
Un alt comentator a susținut aceeași idee, scriind că, probabil, Mouratoglou nu e genul de tehnician care să-i învețe lucruri noi pe sportivii cu care lucrează
„Așa cum spuneți și voi, Patrick Mouratoglou le-a învățat pe fetele de la academia sa să lovească forehand-ul într-un mod dubios! Poate că e genul de antrenor care știe să lucreze cu ceea ce ai dobândit deja, însă nu te poate învăța ceva nou”, a scris internautul respectiv.
Până acum, Mouratoglou s-a descurcat de minune cu capricioasa Simona Halep, cei doi arătând că se respectă enorm reciproc. Rămâne de văzut dacă vor veni și marile rezultate, așa cum speră amândoi.