Acuzații dure la adresa lui George Buhnici. Fostul lui angajat rupe tăcerea despre bani și umilințe
Un fost angajat vine cu critici și acuzații dure la adresa lui Buhnici! Ce spune colaboratorul celebrului vlogger despre cum se purta bărbatul? Cuvintele grele ale acestuia au trezit un nou scandal.
Scandal în lumea vlogging-ului. Acuzații dure la adresa lui Buhnici. Mărturiile fostului angajat
George Buhnici, atacat dur de un fost colaborator. Un scandal cu care nu mulți sunt obișnuiți. Lui Buhnici i se aduc acuze grave asupra corectitudinii sale din partea celui care producea materiale video pentru canalele de YouTube pe care le deține fosta vedetă de televiziune. Alexandru Ciobanu, câștigător al concursului ”Stream Your Dream”, a făcut publice câteva probleme pe care le-a întâmpinat la firma lui Buhnici. Acesta l-a atacat pe angajatorul său în cadrul unui clip pe YouTube, acuzându-l printre altele și că i-a oferit o sumă de bani infimă cu care nu-și putea plăti nici măcar chiria și utilitățile. Pe partea cealaltă, Buhnici respinge acuzațiile și spune că vogger-ul a venit la el doar să învețe meserie, iar banii pe care îi primea erau strict un bonus.
„Ajutorul din banii tăi și ai Lorenei erau o jignire în momentul în care tu, la sfârșit, mi-ai justificat că ai plătit taxe pentru mine, în condiția în care chiar tu zici că eu nu eram angajat… George, tu ai idee cum trăiește cineva cu 1.000 lei în București? Dacă nu știi, îți spun eu, aduce bani de acasă și trăiește din banii lui. Cu 1.000 lei nu plătești nici chiria și utilitățile în București”, a mărturisit Alexandru Ciobanu în filmulețul său în care dădea cărțile pe masă.
Răspunsul fostei vedete de televiziune
”Oricine vede acest clip ar trebui să știe că așa arată încălcarea unei promisiuni și a unor principii de bază în creație, indiferent dacă ești jurnalist sau vlogger. E o încălcare a respectului față de foști colegi și mentori, oameni care ți-au întins o mână sau mai multe mâini când nici lor nu le era ușor (…). După finalizarea concursului ți-am spus că nu angajăm, dar că ești binevenit cât vrei să stai alături de noi. Am văzut că ai probleme dar ai insistat că te descurci. Ți-am oferit bani pe care nu mi i-ai cerut și care nu ne prisoseau nici nouă. Acum aflu că banii nu erau totuși de ajuns și că ajutorul nostru din banii mei și ai Lorenei, erau de fapt o jignire. Care Alex mine? Cel care ne mulțumea cu o atitudine de bun simț”
George Buhnici