Actrița din România pe care fanii abia o mai recunosc. Seamănă cu Inna, dar nu e ea FOTO EXCLUSIV

de: Anca Lupescu
13 12. 2021

O actriță din România pare să dețină secretul tinereții. În urmă cu zeci de ani făcea furori într-unul dintre cele mai celebre filme românești, iar acum arată exact la fel. Cum a reușit să oprească timpul? Ei bine, vedeta spune că nu apelează la niciun fel de tratament corporal. Micuță și cu o siluetă trasă prin inel, actrița seamănă cu Inna, însă are dublul vârstei cântăreței.

Vedeta cunoscută din România care arată de 20 de ani, la cei 53

Fanii și-o amintesc din celebrul film, dar culmea, acum puțini o mai recunosc pe stradă, iar asta pentru că seamănă mai degrabă cu o puștoaică și în niciun caz cu o femeie de 53 de ani.

Oana Sârbu nu numai că arată ca la 20 de ani, dar se îmbracă și se comportă exact la fel. Cântăreața a fost suprinsă în trafic, în timp ce se întorcea acasă. După ce și-a parca mașina în fața scării blocului în care locuiește, Oana și-a luat punga cu mâncare și o sticlă de apă plată din portbagaj și a intrat în apartament.

Celebra actriță are 53 de ani, dar asta nu se vede deloc. Îmbrăcată cu o pereche de blugi largi, o geacă de fâș cu glugă și o geantă pusă oblic, vedeta arată ca o puștoaică. În plus, faptul că avea părul strâns și masca pe față au făcut-o să semene izbitor cu Inna. De altfel, cele două au aceeași statură și seamănă și la trăsături. Desigur, diferența de vârstă este imensă, însă actrița se menține într-o formă de invidiat.

Cum reușește să se mențină în formă

„Nu fac nimic special, încerc să mă îngrijesc ca orice femeie obișnuită, în sensul că sunt atentă la somn, mă hidratez, mai fac un masaj, un pic de gimnastică – mai puțin cardio, acum sunt mai pe pilates.

Mai nou, îmi plac plimbările în parc. Aproape în fiecare dimineață, cam 30-40 de minute merg în ritm alert și îmi face bine.

Am grijă să folosesc produse cosmetice bune și am grijă să nu mă supăr tare, pentru că se vede pe față și în acțiunile tale și atunci, gândurile frumoase ar trebui să nu te părăsească, pentru că de tristețe suntem sătui”, povestea Oana în 2019.

De asemenea, actrița a povestit că apelează și la cristale care o ajută să simtă energiile negative și să se ferească de oamenii care emană negativism.

Apelez și la cristale, am niște pietre pe care le purific din când în când și pe care le port cu mine. Simt energiile negative și mă feresc de oameni cu energii mai rele, toxice”, mai declara, pentru Libertatea, Oana Sârbu.