Actorul celebru din România care este președinte de bloc: ‘Pescărușii erau o problemă’. Ce salariu are, de fapt EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
05 04. 2023

Grig Chiroiu, pe care îl știți din „Trăsniții”, serial de Cartea Recordurilor, de la Prima TV, nu este doar actor și antreprenor în lumea turismului. De 11 ani, Grig este și preşedinte al unei asociaţii de proprietari. El ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, despre această muncă pe care o face în regim de voluntariat, de dragul vecinilor: „Semnez statul, dar nu ridic banii”.

Locuiește într-un bloc nou din sectorul 3 al Capitalei

Grig Chiroiu a fost ales președintele asociației de locatari, în blocul în care locuiește:

„În 2009, am ales să mă mut în Bucureşti într-un bloc nou. Stau la ultimul etaj, adică la şase, al unui bloc nou, construit în ultimele decenii.

Toate bune şi frumoase, dar din 2012 am devenit şi preşedintele asociaţiei de proprietari. Mai în glumă, mai în serios, le propun vecinilor mei, în fiecare primăvară, când are loc adunarea generală, să nu uite că se fac alegeri şi pentru funcţia asta, dar fără niciun succes!

Cine ştie, poate anul acesta voi fi mai norocos”, a declarat cu umor Grig Chiroiu pentru Playtech Știri.

El mai spune că misiunea sa a fost mult mai complicată în primii ani, când şi-a propus şi a şi reuşit să construiască o echipă cu care să rezolve principalele probleme cu care se confruntă în ziua de astăzi o asociaţie de proprietari.

„În prima parte a fost mai greu!”

Grig Chiroiu sau „Președintele Pupăză”, cum i se mai spune, după rolul pe care îl interpretează, se implică în rezolvarea tuturor problemelor:

„În prima parte a fost mai greu. Până deprinzi prevederile legilor, până înţelegi cum funcţionează lucrurile, dar şi relaţiile dintre vecini…trece o vreme!

Spre exemplu, în primele luni, aveam o problemă cu alimentarea privind curentul electric, acolo, în sectorul trei, în zona blocului nostru. Când ne era lumea mai dragă, hop!, aveam şi o pană de curent.

A trebuit să mergem la distribuitor, să facem tot felul de demersuri, ca să rezolvăm hiba. Azi totul e istorie din acest punct de vedere!”, ne-a mai declarat vestitul actor.

Citește și Ce salarii oferă Grig Chiroiu angajaţilor de la pensiunea sa: „Eu ţin cont de ce spun turiştii” (exclusiv)

Cu ce probleme s-au confruntat el și vecinii

O altă chestiune care i-a dat bătăi de cap din postura de preşedinte de bloc au fost stolurile de pescăruşi, care se strângeau pe terasa blocului unde locuiește:

„Pescăruşii ăştia erau o problemă. Îşi făceau nevoile şi pe terasa blocului, dar unele aveam parte de surprize neplăcute şi în faţa intrării în trei scări. Şi nu e întotdeauna o plăcere să te trezeşti binecuvântat în acest mod de o pasăre de dimensiunea pescăruşului.

Aşa că am găsit cu ajutorul comitetului şi al vecinilor o formă de grilaj instalat pe acoperiş, şi pe care şi noi, oamenii, şi pescăruşii l-am identificat ca neprimitor. Rezultatul?

Noi avem acum terasa şi intrările în scări curate, dar vecinii din alte blocuri apropiate au rămas cu aceeaşi dilemă!”, mai spune el, pentru Playtech Știri, între două pauze de râs.

De ce refuză să încaseze salariul lunar pentru munca prestată la bloc

În plus, preşedintele de bloc Grig Chiroiu preferă să nu încaseze de ani buni suma lunară cu care e plătit pentru serviciile sale:

„Nu e o sumă mare. Semnez statul, dar nu ridic banii. Sunt vreo 280 de lei, fiindcă nici măcar o mărire de salariu nu am avut interesul să o mai cer de multă vreme.

Cu banii ăia se mai cumpără o vopsea, o mătură, un cui, orice e nevoie ca treburile să funcţioneze bine şi la timp, oricând este nevoie!”, conchide Grig Chiroiu.

Citește și Cu ce se ocupă „Președintele Pupăză” în orașul de adopție, Băile Olănești: „Totul a început dintr-o joacă!” EXCLUSIV