Actori români care s-au călugărit și motivele pentru care au ales astfel
În trecut, erau cei mai cunoscuți actori români ce bucurau lumea pe scenele de teatru. În prezent, s-au retras pentru a-l servi pe Dumnezeu. Au renunțat la carierele lor pentru a fi cât mai aproape de El. Fiecare dintre aceste vedete a luat această decizie din motive personale.
Actori români care s-au călugărit – Mihai Coadă
Probabil că toți suntem familiarizați cu celebrul actor Mihai Coadă. În caz că nu știi despre cine e vorba, Nelu Curcă din „La Bloc” ar trebui să-ți împrospăteze memoria. El este unul dintre actorii români ce au renunțat la carieră pentru a se dedica lui Dumnezeu.
Mulți au fost surprinși de această veste, având în vedere cât de iubit era actorul de către fani. Cu toate acestea, la patru ani de la încheierea serialului, Mihai a hotărât să lase în urmă scena și să-și urmeze chemarea interioară.
Într-un interviu, actorul a povestit cum își dorea de mai mult timp să pornească în această aventură, dar a luat această decizie mai greu.
”În 1997 voiam să îmi las meseria. Dar nici chemare categorică spre călugărie nu aveam. Aveam așa, o iubire față de viața monahală, dar nu eram hotărât. Într-un pelerinaj la Sâmbăta de Sus, mi-am zis: „Vreau să îl cunosc pe părintele Teofil!”. Am căutat chilia părintelui, am bătut la ușă și părintele m-a primit. Când i-am luat mâna și i-am sărutat-o, el a zis: „Ce mâini fine ai! Ce ești?”. „Actor”. „Unde?” „La Ploiești”. ”La Toma Caragiu, acolo?”. „Da, părinte”. „Și ce s-a întâmplat?”. „Părinte, vreau să-mi las meseria…”. „Da’ de ce?”. „Păi… joc și comedii…”. „Ce comedii? O scrisoare pierdută?”. Zic: „Și mai deocheate!”. „Mda… Dar conștiința ta ce-ți spune?”. „S-o las!”. „Atunci las-o!”.
Actorul a renunțat la cariera sa pentru o perioadă lungă de timp pentru a se apropia de Dumnezeu, însă nu s-a călugărit.
Actori români care s-au călugărit – Mariana Buruiană
Pe Mariana Buruiană o cunoașteți din filmele „Drumeț în calea lupilor”, „Domnișoara Christina, „Figuranții”, „Patima” și „Să mori din dragoste de viață”. Astăzi actrița are 65 de ani, iar în tinerețe era una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe.
Mariana este îndrăgită și în prezent, dar departe de lumina reflectoarelor. A renunțat la cariera sa de succes pe care o avea în ani 1990 pentru a-l sluji pe Dumnezeu, însă nici ea nu s-a călugărit.
„Totul a plecat de la «să nu ucizi!». Am stat fixată pe aceste cuvinte, nu mă puteam dezlipi de ele. Era în vremea Revoluției. M-am gândit că nimeni nu respectă poruncile. Noi ucidem tot timpul, nu numai cu armele, ci și cu vorba și cu gândul. Meseria mea era legată de vorbă și de gând. Și m-am gândit că încalc porunca și nu voiam să mai încalc porunca”, dezvăluia fosta actriță în Evenimentul Zilei.
Actori români care s-au călugărit – Dragoș Pâslaru
Fostul actor, în vârstă de de 69 de ani, trăiești de două decenii mai aproape de Dumnezeu. A fost imaginea unui conducător din filmul „Drumeț în calea lupilor”, alături de Mariana Buruiană. În prezent, este cunoscut sub numele de Fratele Valerian. Este călugăr la Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea. La vârsta de 39 de ani, a decis să renunțe la carieră și să urmeze calea smereniei și s-a retras la mănăstirea din Vâlcea, unde se află și în prezent.