Acte necesare pentru Starea Civilă 2022. Ce documente trebuie să prezinte partenerii pentru căsătorie
Când doi tineri vor să-și unească destinele, aceștia trebuie să ajungă implicit în fața ofițerului de stare civilă. Cununia civilă este un eveniment de o amploare mult mai redusă ca nunta, însă presupune la rândul lui un plan bine pus la punct și anumite documente. Documente care, alături de consimțământul partenerilor, îi oferă „puterea“ necesară ofițerului stării civile să îi declare căsătoriți pe cei doi. Care sunt actele de care ai nevoie în 2022 atunci dorința de a te căsători devine o certitudine, afli în continuare.
Acte necesare pentru Starea Civilă 2022
Cununia civilă este o formalitate administrativă simplă prin care, în baza unor documente și având consimțământul cuplului, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți pe cei doi parteneri. Prin urmare, dacă tu și persoana iubită urmează să rostiți marele „Da“ la Starea Civilă, ar fi bine să știți care sunt actele necesare pentru căsătorie.
De asemenea, nu ar strica să știți ce anume este certificatul prenupțial, dar și care e termenul de depunere a acestuia. În caz că nu știai, căsătoria se încheie după împlinirea a 10 zile calendaristice, respectiv între a 11-a și a 14-a zi de la data la care au fost depuse actele, care cuprind atât ziua în care a fost făcută declaraţia, cât şi ziua în care urmează să se oficieze căsătoria.
De obicei, sediul serviciului de stare civilă din localitatea de reședință este locul încheierii acestui act.
Iată lista actelor de care vei avea nevoie pentru a te căsători:
- Sctul de identitate al viitorilor soți, în original și în copie;
- Certificatul de naștere al viitorilor soți, în original și în copie;
- Certificat prenupțial – un act medical privind starea sănătăţii, valabil 14 zile calendaristice de la data emiterii, care este necesar să conțină menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători.
- În cazul în care unul dintre parteneri a mai fost căsătorit înainte, este necesar să aducă și documentele în original și copie (traduse și legalizate, dacă este cazul) din care să reiasă că a fost desfăcută căsătoria anterioară și că persoana poate face din nou o căsătorie (act de divorț sau un certificat de deces al fostului soț, în funcție de situație);
- Declarație din care să rezulte că cei doi soți nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei.
Citește și: Cum poți împiedica legal o căsătorie, de fapt. Portița de scăpare de care avocații nu îți vor spune
Ce documente trebuie să prezinte partenerii
În cazul în care unul dintre parteneri are origini străine, lista de mai sus suferă câteva modificări. Așadar, iată care sunt actele de care veți avea nevoie într-o astfel de situație:
- Dovada eliberată de misiunea diplomatică sau oficiul consular ale ţării al cărei cetăţean este viitorul soț străin, din care să rezulte că îndeplinește condiţiile cerute de legea lui naţională, pentru încheierea căsătoriei;
- Declaraţia autentificată de un notar public, din care să reiese că soţul cetătean străin nu cunoaşte niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei;
- Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în ceea ce privește subiectul starea civilă pot prezenta, în locul dovezilor emise de reprezentanţele diplomatice, documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent (maximum trei luni de la emitere) ori care au prevăzut, în conţinut, termenul de valabilitate;
- Cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică sau oficiu consular acreditat în România şi care sunt în imposibilitatea de a obţine dovada pot prezenta o declaraţie dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să reiese că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este implicat într-o altă căsătorie şi îndeplineşte condiţiile cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România.