Aceste mașini vor avea interzis într-un mare oraș al României. Motivele deciziei

de: Alexandra Chivu
15 05. 2020

Edilul unui mare oraș din România a anunțat că vor fi interzise circulația unor mașini. Anunțul primarului vine după ce Comisia Europeană a solicitat României să respecte cerințele directivei privind calitatea aerului înconjurător.

Aceste mașini vor avea interzis într-un mare oraș al României

Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că va fi interzisă circulația în oraș a autobuzelor și camioanelor cu motor sub Euro 4. Anunțul său vine după ce Comisia Europeană a cerut României să respecte directivele privind calitatea aerului înconjurător – București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara fiind orașele care au înregistrat depășiri de dioxid de azot (NO2).  Primarul nu a menționat când va fi luată hotărârea. Anunțul său vine în condițiile în care lucrările la centura de sud a Timișoarei au început în luna martie a acestui an, termenul de execuție fiind de 24 de luni.

„Ei bine, a venit vremea să intervenim și asupra mașinilor! Știu că măsura este impopulară, dar ea trebuie luată, chiar dacă suntem în an electoral! Iar noi, ca oameni responsabili, punem mai presus de interesele noastre electorale și de orice altă natură, interesele orașului! Așadar, chiar dacă depășirile pe care le avem nu sunt mari, după cum s-a văzut, NOI VOM INTERZICE CIRCULAȚIA ÎN TIMIȘOARA A AUTOBUZELOR ȘI CAMIOANELOR CU MOTOR SUB EURO 4!”, a scris primarul Robu pe pagina sa de Facebook.

Primarul Nicolae Robu

Practic, Comisia Europeană a demarat procedura de infringement pentru depășirile de NO2 în cele cinci aglomerări urbane, după cum admite și Ministerul Mediului. Primarul Timișoarei susține că situația nu este gravă și că dioxidul de azot este o noxă degajată de mașinile cu motoare termice, mai ales de cele Euro 1 și Euro 2. Drept urmare, Timișoara va interzice circulația autobuzelor și camioanelor cu motor sub Euro 4.

Desigur, în cadrul campaniei «TIMIȘOARA – AER CURAT», vom lua măsuri, pt că TRĂIM AICI și VREM SĂ RESPIRĂM AER CURAT! Unele au fost deja luate. Astfel, pe Calea Aradului, am modificat geometria arterei, mai ales în principalele intersecții, încât acum traficul este mult mai fluent și, probabil, drept consecință, cantitatea de NO2 degajată mult mai mică. Intervenții benefice am avut și pe Calea Buziașului și pe Calea Șagului, nu cred că cineva contestă asta.