Data de 4 noiembrie 1957 ar fi putut schimba cursul istoriei. Accidentul lui Ceaușescu care ar fi îndoliat, pentru puțin, paginile ziarelor de la București, dar ar fi modificat traiectoria României.
La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată – fiind șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate – Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca, județul Vrancea, care se împotriveau colectivizării forțate. Flancat de două tancuri, dictatorul ordonă personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoțeau tancurile. 9 țărani sunt uciși de gloanțe și alți 48 sunt răniți.
O lună mai târziu. În dimineața zilei de 4 noiembrie, o delegație a PMR s-a îmbarcat într-un avion societic pus la dispoziție pentru ei, pentru a se deplasa la Moscova, în scopul participării la celebrarea celor 40 de ani de la revoluția bolșevică, care urma să aibă loc pe 7 noiembrie.
Delegația română: Chivu Stoica (prim-ministru al guvernului la acea vreme, și capul grupului), Grigore Preoteasa, Nicolae Ceaușescu, Ștefan Voitec, Leonte Răutu și Alexandru Moghioroș. Oficialii erau însoțiți și de un personal tehnic: translatorul Mihai Novicov, Ștefan Voicu, stenograful Petrescu și ofițerul de Securitate Mecu.
Accidentul s-a produs tocmai în momentul în care avionul se pregătea să aterizeze pe aeroportul moscovit Vnukovo. Din cauza proastei vizibilități, nava a ratat pista de aterizare. La scurt timp după prăbușirea într-o pădure de lângă aeroport, s-a aprins în flăcări.
Până să explodeze aeronava, reușiseră să se salveze nouă persoane. Piloții și Grigore Preoteasa au fost singurii morți. Supraviețuitorii accidentului au fost duși imediat la spitalul de partid Kremliokova, unde au fost vizitați de o delegație sovietică, în frunte cu prim-ministrul Bulganin.