Accident tragic în Botoșani. O mașină în care se aflau doi tineri s-a făcut scrum. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, însă fără rezultate
Un accident violent a avut loc duminică după-amiaza, atunci când doi tineri care se aflau într-un autoturism au fost victimele unei tragedii. Într-un moment de neatenție, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mațina într-un cap de pod. Din acel moment până la un dezastru nu a durat decât câteva minute.
Ce s-a întâmplat cu victimele
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au anunțat cu privire la un accident produs pe un drum național, în apropiere de orașul Săveni, din care au reieșit două victime.
Imediat după ce s-au lovit cu mașina de capul de pod, cei doi tineri, pasageri ai autoturismului, au reușit să se autoevacueze, reușind să scape cu viață. Ulterior, mașina a luat foc și s-a făcut scrum în câteva minute. Astfel că, pompierii ajunși la fața locului nu au reușit să salveze autoturismul, ci doar să stingă flăcările.
„Imediat după impact, cei doi au reuşit să iasă din maşină şi au sunat după ajutor. La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că autoturismul ardea aproape în totalitate şi au acţionat pentru stingerea incendiului”, potrivt Agerpres.
Doi tineri arși în urma unui incendiu
Un alt eveniment tragic a avut loc în localitatea Vadu Lat, județul Giurgiu, acolo unde doi tineri au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case.
Din păcate, din cauza flăcărilor uriașe, băieții au suferit arsuri la nivelul feței și al brațelor. Ulterior, aceștia au fost preluați de o ambulanță SAJ și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pentru stingerea focului a fost nevoie de intervenția a trei echipaje de stingere, pompierii observând că focul a ars furajele depozitate în grădină, precum și alte bunuri existente. Din cauza flăcărilor uriașe, salvatorii s-au luptat cu focul timp de trei ore, existând riscul să se extindă și la casele vecine.
Potrivit pompierilor, în urma incediului au ars aproximativ 500 de baloţi de trifoi, furaje depozitate vrac, două căruţe şi o tonă de lemne de foc, pe lângă rănirea gravă a celor doi tineri. Cea mai probabilă cauză a incendiului este fumatul în loc nepermis sau neprotejat conform legii.