Un accident grav a avut loc duminică, în localitatea Bunești Averești, acolo unde o tănără de 20 de ani a acroșat grav două fete care se aflau într-un grup de copii adunați pe stradă. Potrivit autorităților, tânăra vinovată își recuperase permisul luni, după ce fusese implicată într-un eveniment asemănător. Din păcate, la nici o săptămână, istoria tragică s-a repetat.
Mobilizare în forță pentru salvarea a două tinere care au fost lovite puternic de o șoferiță, chiar în prima zi de Paște. Fetele se aflau într-un grup de tineri, ieșiți pentru a petrece împreună Pastele. Din păcate, nimic nu prevestea că o asemenea nenorocire se va abate asuora localității Bunești Averești.
Victimele neatenției au fost două adolescente, una de 18 ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, pentru care medicii au decis să fie transportată cu un elicopter SMURD, iar cea de-a doua victimă, în vârstă de 15 ani cu un traumatism mai puțin sever.
„În urma accidentului rutier au rezultat două victime: o fată de 18 cu traumatism cranio-cerebral și otoragie bilaterala și o fată de 15 ani cu traumatism cranio-cerebral minor. Au intervenit o ambulanță B2 SAJ din Huși și o ambulanță B2 de la SMURD Huși.
Ambele fete au fost transportate la Spitalul din Huși. Pentru fata de 18 ani s-a solicitat elicopterul la Huși, aceasta urmând a fi transferata la Iași la Spitalul Neurochirurgie”, au precizat reprezentanții SAJ Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.
De vină pentru această tragedie din ziua Paștelui a fost o șoferiță de 20 de ani, căreia îi fusese luat permisul din cauza unui alt accident. Aceasta îl obținuse din nou luni, iar la scurt timp a avut loc nenorocirea.
Potrivit martorilor, impactul a avut loc după depășirea unei pante care nu-I oferea prea multă vizibilitate șoferiței. Văzând că în apropiere se află un grup de copii, iar din sens opus vine o mașină, aceasta s-a panicat și a acroșat două tinere. Potrivit primarului, copiii aflați în grup s-au împrăștiat pe sradă, moment în care șoferița fără abilități prea bune s-ar fi derutat.
“Una din fete are cam 15 – 16 ani. Nu are 18, cum s-a zis. Cealaltă are 12 ani. Fetele erau cu mai mulți copii, se plimbau, că e sărbătoare mare și copiii se adună, mai stau de vorbă. Șoferița le-a acroșat pe cele două fete, deși spune că a încercat să evite. Acum numai ea știe ce a gândit și cum a reacționat.
Nu cred că avea viteză prea mare, căci dacă avea, putea fi, Doamne ferește, mult mai grav. A venit elicopterul SMURD pentru una dintre fetițe, pentru cea mai mare, care e mai grav lovită. Să sperăm că totul va fi bine și își va reveni.
Sincer să fiu, eu am atâția ani de experiență în șofat și mereu le spun la fiecare dintre tinerii aceștia care iau permisul și mână ca la raliu. Le spun să fie atenți, să nu meargă cu viteză, să vadă că pot fi copii pe stradă, iar copiii sunt imprevizibili, știm cu toții. Mai ales dacă sunt în grup, ei brusc se împrăștie și șoferul este derutat.
De aceea este foarte bine să se circule cu prudență, cu atenție, mai ales când nu ai expriență și nici reflexele nu sunt formate cum trebuie.
Iată ce nenorociri se pot întâmpla, din păcate! Să dea Dumnezeu ca ambele fetițe să fie bine, să poată fi ajutate de medici să treacă peste această cumpănă”, a dezvăluit primarul Vasile Tărăgan pentru sursa citată.