Un accident violent a avut loc în această dimineață în localitatea Pojogeni, din judeţul Gorj, acolo unde un autoturism a intrat într-un copac aflat la marginea drumului. Imediat, a fost dată alarma la 112, iar în cel mai scurt timp au intervenit mai multe echipaje de salvare.
În urma impactului puternic dintre o mașină și un copac, echipajele medicale și de descarcerare ajunse la fața locului au găsit ambii pasageri încarcerați. Din păcate, femeia de 58 de ani, aflată în dreapta șoferului, a fost găsită în stare de inconștiență, nerăspunzând la nicio manevră de resuscitare.
În ceea ce privește starea șoferului, în vârstă de 61 de ani, acesta se află în stare gravă, iar medicii sunt rezervați cu privire la evoluția stării acestuia de sănătate.
„În aceasta dimineaţă am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un grav accident de circulaţie produs pe raza localitatii Pojogeni în care a fost implicat un autoturism care a lovit frontal un copac.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj, care au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime, o femeie în vârstă de 58 de ani şi un bărbat in varsta de 61 de ani),care erau încarcerate.
Colegii noştri au intervenit pentru extragerea victimelor din autovehicul. Ambele victime erau inconştiente! Din pacate, in ciuda eforturilor depuse de către echipajele de intervenţie, medicul sosit la fata locului a constatat decesul femeii! Bărbatul este în stare grava şi a fost preluat de către un echipaj din cadrul SAJ Gorj!“, au transmis reprezentanţii ISU Gorj.
Vezi video de la fața locului. Atenție, imagini cu impact emoțional puternic:
În urmă cu câteva ore a avut loc un alt accident mortal, de data aceasta, un pieton a fost călcat de un autoturism din cauza faptului că cel dintâi traversa neregulamentar. Tragedia a avut loc în localitatea vâlceană Olanu, pe DJ 678, în cursul nopții de 17 spre 18 august.
Potrivit primelor informații, un localnic de 32 de ani, care conducea regulamentar a lovit un pieton de 54 de ani care traversa printr-un loc nepermis. Din păcate, victima nu a avut nicio șansă de supraviețuire, fiind declarat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, astfel că acest anu consumase băuturi alcoolice. În urma tragediei, polițiștii aflați la locul accidentului efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut evenimentul.