Un grav accident rutier a avut loc în Rădăuți, județul Suceava, în urma căruia un tânăr a decedat, iar doi copii au fost răniți.
Accidentului a avut în cursul zilei de joi, fiind implicate în total trei autoturisme și șase persoane. Impactul a avut loc pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. În urma acestuia, din păcate, un tânăr a decedat, iar doi copii au ajuns la spital.
Tânărul de 22 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, potrivit salvatorilor din cadrul ISU Suceava. Acesta a fost scos din autoturism și i s-au aplicat manevre de resuscitare conform procedurilor medicale. Din păcate, nu a răspuns, iar medicii au fost nevoiți să constate decesul.
Celelalte victime sunt doi copii, în vârstă de 5, respectiv 9 ani. Aceștia au primit ajutor medical la fața locului, apoi au fost transportați la o unitate medicală, pentru investigații suplimentare, împreună cu mama lor.
La fața locului au fost prezenți pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu modulul SMURD, o ambulanță SMURD B2 și o autospecială pentru descarcerare. În sprijinul acestora au venit și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.
În momentul de față, oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs teribilul accident.
Un tânăr de doar 28 de ani, din localitatea Mălini, județul Suceava, a murit în urma unui accident rutier produs pe timp de noapte. Tânărul era la volanul unui autoturism marca Suzuki, moment în care a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-o căruță.
Din păcate, impactul i-a fost fatal șoferului, în timp ce căruțașul a scăpat cu viață.
„Vineri dimineață, în jurul orei 4.40, Cătălin Vodă, în vârstă de 28 de ani, din Mălini, în timp ce rula pe DJ 209B, în satul Mălini, a intrat frontal în atelajul hipo care venea din sens opus. Urmele de la fața locului indică faptul că mașina ar fi pătruns pe sens opus, pe fondul pierderii controlului asupra direcției de mers”, conform polițiștilor.
Din păcate, în ultima săptămână, doar la nivelul județului Suceava, s-au înregistrat mai multe accidente rutiere grave. Majoritatea au loc pe fondul neatenției la volan și nerespectarea vitezei legale. În total, șase persoane și-au pierdut viața.