Accident mortal pe DN1. Tată și fiică de 11 ani, uciși de un șofer în timp ce traversau strada. Mama se află în stare critică

Accident mortal pe DN1. Tată și fiică de 11 ani, uciși de un șofer în timp ce traversau strada. Mama se află în stare critică
MAi multe echipaje medicale au ajuns la fața locului

O tragedie fără margini a nenorocit o familie întreagă, după ce un tânăr de 20 de ani a lovit trei pietoni care traversau strada. În urma impactului extrem de violent, bărbatul a murit pe loc, iar mama și fetița se aflau în stare gravă. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale.

Ce s-a întâmplat

În jurul orei 21:30 un apel la 112 anunța tragedia ce tocmai avusese loc. Un tânăr a spulberat o familie cu trei membri, în timp ce aceștia încercau să traverseze strada, pe FN1, în zona Movila Vulpii. La fața locului, salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță TIM- terapie intensivă mobilă.
Potrivit acestora, tatăl de 44 de ani a murit pe loc, în timp ce fetița se afla în stop cardio-respirator și a fost transportată la spital. Femeia, în vârstă de 38 de ani, a suferit politraumatisme, fiind în stare gravă.

”Din primele verificări a reieşit faptul că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, în timp ce se deplasa pe DN1, ar fi surprins şi accidentat 3 pietoni care se aflau în traversarea părţii carosabile. Un bărbat de 44 de ani a fost declarat decedat. Ceilalţi pietoni: femeie de 38 de ani şi o minora de 11 ani sunt asistate medical la faţa locului”, a transmis IPJ Prahova.

Din păcate, fetița aflată în stop cardio-respirator a murit la spital, în timp ce mama ei se luptă să trăiască. În urma tragediei, soferul vinovat de accident a fost testta cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit ziarului Incomod, cele trei persoane spulberate de autoturism oprisera autoturismul pe marginea drumului pentru a traversa la un magazine, iar din păcate, aceștia au fost victimele unui tragic accident soldat cu moartea a două persoane și rănirea gravă a alteia. Oamenii legii vor descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat în momentul tragediei.

Bărbat și copil de 9 ani, accidentați pe Transfăgărășean

Un alt accident care se putea sfârși tragic a avut loc luni, pe 15 august, DN 7C, Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, în urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă. Potrivit autorităților, mașina a intrat pe contrasens, accidentând pasagerii motocicletei, de naționalitate străină.

”Din primele cercetări rezultă că şoferul unui autoturism, în timp ce conducea autoturismul spre Cârţişoara, din cauze ce urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus.

Conducătorul motocicletei, în vârstă de 54 de ani, şi un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe moto, cetăţeni străini, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi.

Autoturismul era condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Teleorman. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului”, a transmis IPJ Sibiu.