Un accident îngrozitor a avut loc în această dimineață, în judeţul Bihor, pe DN 1E 60, între localităţile Groşi şi Auşeu, rezultând șapte victime, respectiv patru adulți și trei copii. Din cauza impactului violent, una dintre persoane a intrat în stop cardio-respirator, iar după încercările eșuate de a o salva, medicii au declarat decesul.
Potrivit primelor informații oferite de un martor, accidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 7:00, după ce șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și izbindu-se puternic de un copac.
Imediat după accident, traficul a fost restricționat, desfășurându-se doar pe un singur sens, alternativ, dirijat de polițiști.
”Momentan, traficul rutier se desfășoară pe un singur sens, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri. Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
La fața locului au fost mobilizate peste 10 echipaje de pompieri și Salvare, fiind evaluată starea tuturor victimelor. Una dintre femeile aflate în mașină a fost scoasă dintre fiarele controsionate ale mașinii, fiind resuscitate minute în șir. Din păcate, deși medicii reușiseră să o stabilizeze, femeia a decedat la spital.
Copiii, în vârstă de 2 luni, 3 ani și 13 ani, au fost evaluați și transportați la spital. Se pare că cel mai mic dintre ei, nu a suferit nicio leziune, starea sa fiind una foarte bună.
Potrivit reprezentanților ISU Bihor, starea victimelor a fost evaluate de specialiști, iar ulterior, acestea au fost transportate pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, una dintre pasagere a murit în urma leziunilor provocate.
”Pompierii militari și echipajele medicale intervin în momentul de față pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs între localitățile Groși și Aușeu, pe DN 1E 60, eveniment în care au fost implicate șapte persoane, din care patru adulți și trei copii.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de prim ajutor calificat al Detașamentului 2 Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și 4 echipaje ale SAJ.
Echipajul de descarcerare a evacuat din autovehiculul avariat o femeie rămasă captivă între fiarele contorsionate, iar echipajele medicale și pompierii militari paramedici au procedat la evaluarea victimelor și acordarea îngrijirilor necesare celor 7 persoane, în cazul uneia dintre acestea, aflată în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare” a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Crișana Bihor, Mr. Camelia Roșca.