03 apr. 2020 | 06:20

Accident mortal în Timișoara! Un biciclist a fost spulberat de o mașină

Știri generale
Accident mortal în Timișoara! Un biciclist a fost spulberat de o mașină

Un bărbat de 77 de ani, aflat pe o bicicletă, a murit joi la prânz, în urma unui accident produs în satul Peciu Nou din Timișoara, județul Timiș.

Cine a produs accidentul

Potrivit IPJ Timiș, bărbatul nu s-a asigurat corespunzător atunci când a efectuat virajul la stânga, moment în care a fost proiectat pe asfalt de către o mașină care circula regulamentar.

Un biciclist în vârstă de 77 de ani a circulat pe DJ593A în localitatea Peciu Nou, dinspre Sanmartinul Sârbesc, iar la un moment dat a luat virajul la stânga fără să se asigure și a fost surprins și accidentat din spate de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani. În urma impactului, biciclistul a decedat pe loc. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracșiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt, Aurora Voicila.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit negativ, acesta neconsumând băuturi alcoolice.

Incendiu de proporții în Timișoara. Un bărbat a fost găsit decedat

Tot ieri, în orașul Timișoara, mai multe persoane au apelat la numărul de urgență 112 pentru a anunța izbucnirea unui incendiu într-o casă din zonă. Evenimentul a avut loc pe strada Zefirului, zona Buziașului.

Se pare că oamenii au văzut fum negru ieșind din camera unei locuințe, moment în care s-au speriat și au apelat imediat la intervenția pompierilor.

La fața locului s-au prezentat două autospeciale care au reușit să stingă flăcările uriașe, fără ca acestea să se extindă și în celălalte încăperi ale casei. Din nefericire, salvatorii au găsit în camera cuprinsă de flăcări, trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 75 de ani. Momentan nu se știe dacă bărbatul mai avea rude, dar pompierii și politiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele care au condus la izbucnirea incendiului.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro