Accident teribil în Dărmănești, Suceava, acolo unde o tânără de 23 de ani și-a pierdut viața într-un mod bizar, după ce șoferul mașinii a lovit un autoturism parcat.
Tânâra, în vârstă de 23 de ani, se afla pe scaunul din dreapta al unui autoturism care circula pe DN2, în jurul orei 7:00, atunci când șoferul a pierdut controlul volanului și a izbit un alt autoturism care se afla parcat pe marginea drumului.
În urma impactului extrem de violent, femeia a suferit leziuni foarte puternice, fiind în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit imediat pompierii militari, care s-au deplasat cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.
În ajutorul lor a sosit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, potrivit monitorulsv.ro. Din păcate cadrele medicale au găsit-o pe tânără în stop cardiorespirator, începându-se imediat cu manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor făcute de medici, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia.
Imediat după accident, șoferul era conștient și se afla în stare stabilă. Acesta a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. În acest moment, polițiștii au demarat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat în momentul accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru ”ucidere din culpă” și ”vătămare corporală din culpă”, potrivit monitorulsv.ro.
Un alt accident mortal a avut loc sâmbătă seară, atunci când un bărbat în vârstă de 76 de ani, din comuna Iacobeni, a fost călcat de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, vârstnicul nu s-a asigurat la traversarea DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, fiind acroșat cu partea lateral dreapta a unui autoturism Volkswagen, fiind condus de un șofer care circula regulamentar.
“Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că Vasile M., în vârstă de 76 de ani, în timp ce se afla în interiorul localității, s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura, fiind acroșat cu partea lateral dreapta de un autoturism VW, condus de Bogdan O., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care rula pe direcția dinspre Vatra Dornei”, au transmis autoritățile, potrivit monitorulsv.ro.
În urma impactului puternic, victima a fost proiectată pe carsabil, suferind leziuni grave la nivelul corpului. La fața locului a intervenit de urgență o ambulanță care l-a preluat pe bărbat, transportându-l de urgență la Spitalul Județean. Din păcate, la puțin timp după preluarea bărbatului de către medici, aceștia au fost nevoiți să declare decesul.
În urma tragediei, șoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest moment, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat.