Accident tragic în această dimineață între un autoturism Dacia și o ambulanță aflată în misiune. Din păcate, în urma impactului violent, o persoană de sex a suferit leziuni incompatibile cu viața, în timp ce o altă persoană a fost transportată la spital. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje medicale și de pompieri care au intervenit pentru descarcerarea victimelor.
În urmă cu puțin timp, o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită după impactul dintre un autoturism și o ambulanță, pe E85, în localitatea Roșiori. În urma coliziunii cu ambulanța, autoturismul s-a rostogolit pe carosabil, impact care a generat încarcerarea victimelor și moartea uneia dintre acestea.
În momentul accidentului, ambulanța circula fără pacienți, îndreptându-se către un caz. La fața locului, pompierii militari au intervenit cu o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD.
”Cele două persoane care se aflau in autoturism au rămas încarcerate. Victimele au fost extrase dar din nefericire, una dintre ele, o femeie, are leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul. Cea de-a doua persoană extrasă, un bărbat, este conștientă și cooperantă”, a informat ISU Suceava.
În urma accidnetului, traficul pe DN2 a fost oprit pe ambele sensuri de circulație, oamenii legii încercând să adune probe pentru a afla cauza exactă a accidentului.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că două autovehicule au fost implicate într-o coliziune pe DN 2 Fălticeni – Roman, în afara localităţii Vadu Moldovei, traficul fiind întrerupt temporar în ambele direcţii.
Coliziunea dintre cele două autovehicule s-a soldat cu o persoană decedată şi alta rănită, transportată la spital. Ulterior, circulaţia a fost reluată pe un fir, alternativ, pe DN 2 Fălticeni – Roman”, a transmis sursa citată.
Un șofer din Covasna și-a găsit sfârșitul în urma unui accident care a avut loc între o autoutilitară și un camion. Totul este și mai tulburător, întrucât, victima fugise cu puțin timp înainte de la un alt accident în care a fost implicat, la doar 1, 7 km distanță.
„Autoutilitara implicată marţi seara în accidentul de pe DN12 a mai fost implicată într-o tamponare, un eveniment rutier fără victime, la Ilieni, înainte de producerea accidentului mortal.
După tamponare, şoferul a părăsit locul accidentului, iar la scurt timp a fost implicat în cel de-al doilea accident, în urma căruia şoferul şi-a pierdut viaţa”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.
Autoritățile le recomandă șoferilor să circule responsabil pentru a evita astfel de tragedii, iar în cazul unui accident, vinovații sunt rugați să își asume vina, fără a fugi de la locul accidentului.