Accident înfiorător în Suceava. Doi tineri au murit, iar alte trei persoane au fost transportate de urgență la spital

Accident înfiorător în Suceava. Doi tineri au murit, iar alte trei persoane au fost transportate de urgență la spital
Accident mortal în Suceava Foto ilustrativă

Accidentele de mașină au devenit sport național în perioada verii, cele mai multe dintre victime fiind în mare parte tineri. O tragedie fără margini a avut loc, ieri, în Suceava, acolo unde doi tineri au murit într-un accident de mașină provocat de viteza excesivă. Alte trei persoane au avut nevoie de îngriri medicale.

Cum s-a produs accidentul

Un accident îngrozitor de circulație a avut loc ieri după amiază, în localitatea Dumbrava, din comuna Cornu Luncii, atunci când o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului din cauza vitezei excesive cu care aceasta se deplasa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, în accident au fost implicate cinci persoane, dintre care două au murit, iar trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava. Ulterior, echipajele medicale au anunțat că un alt tânăr căreia i se efectuau manevre de resuscitare a decedat. Ceilalți trei pasageri de 18, 19 și 20 de ani au fost transportați la spital cu răni grave, însă se află în afara oricărui pericol.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare si o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Accident grav pe Autostrada Soarelui

Un accident grav a avut loc, ieri după-amiază, pe Autostrada Soarelui, atunci când o persoană a încercat în mod bizar să traverseze toate cele patru benzi, moment în care a fost acroșat deun autoturism.

Evenimentul tragic a avut loc la kilometru 33 al autostrăzii, moment în care au început să se formeze cozi de mașini, traficul devenind infecrnal, având în vedere intensitatea cu care se desfășura chiar și înaintea accidentului, fiind vorba de final de weekend. La fața locului s-au prezentat

„Valorile de trafic sunt ridicate pe sensul de deplasare către capitală al autostrăzii A2 București-Constanța. În zona km 33+ 500 de metri (loc. Fundulea, jud. Călărași), un autoturism a surprins și accidentat grav un pieton care a încercat să traverseze autostrada”, a transmis Centrul Infotrafic, din cadrul Poliției Române.

Pentru a evita aglomerarea și mai mare a autostrăzii A2 Constanța – București, polițiștii le-au recomandat șoferilor care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:

• DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
• A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;
• DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).

 

 

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI