Accident Ialomiţa. Viorica a fost înmormântată cu o zi mai devreme. Motivul sfâşietor pentru care băieţii ei au luat decizia
Viorica, una dintre cele 8 mame care au murit în accidentul din Ialomița, a fost înmormântată cu o zi mai devreme. Motivul sfâșietor pentru care băieții ei au luat decizia.
Accident Ialomiţa. Viorica Moise a fost înmormântată cu o zi mai devreme
Un accident, cel mai grav înregistrat anul acesta în România, s-a produs sâmbătă, 5 octombrie, în Ialomița, între un TIR și un microbuz care transporta angajați ai lanțului Mega Image la București. 10 oameni au murit, dintre care 8 mame. Alte 7 persoane se află internate la două spitale bucureștene, Spitalul Clinic de Ugență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni.
Potrivit unui tabel realizat de Consiliul Local din Munteni Buzău, din cele 8 femei care și-au pierdut viața în accidentul groaznic din Ialomița, șapte aveau copii. 15 micuți, potrivit g4media, au rămas acum fără mamă. Marți, 8 octombrie, se va organiza o slujbă comună de pomenire la biserica din localitate, din spusele primarului Florin Stan.
Motivul sfâşietor pentru care băieţii ei au luat decizia
Una dintre victime, Viorica Moise, dar și cea mai încercată de destin, sfidând cancerul de patru ori, a fost înmormântată cu o zi mai devreme, adică luni. Copiii femeii au decis astfel pentru că marți ea urma să împlinească 50 de ani și nu au dorit să o coboare în pământ de ziua ei. Cu o oră înainte de a fi dusă la biserica, pentru slujba de înmormântare, în fața casei o jelea tot satul.
Au plecat la muncă și s-au întors între patru scânduri
Din cele opt femei care au murit în accidentul tragic din Ialomița și care lucrau la mai multe magazine din București ale lanțului Mega Image, cea mai tânără era Alexandra Badea. Pe Pământ, în urma ei, a rămas un copil de 6 ani, căruia i-a fost explicat că mama lui ”este acum un înger care o să te ocrotească toată viaţa din cer”.
„I-am spus ce s-a întâmplat cu mama lui şi că ea acum este un înger. Am vorbit cu un psiholog şi ne-a învăţat ce să facem. Ştie că ea este un înger şi că de acolo, de sus, o să îl ocrotească toată viaţa. Ne-a întrebat dacă de exemplu o să vină un urs la el să îl atace, mama lui o să îl poată apăra de acolo de sus?”, a povestit fratele tinerei, sursă citată de click.ro.