Accident grav pe DN7 – E81, unde două TIR-uri s-au ciocnit. Ce s-a întâmplat cu cei doi șoferi

de: Ionuț Vieru
20 04. 2021

Un accident rutier grav a avut loc în noapte de luni spre marți. În accident au fost implicate două TIR-uri. Acestea s-au ciocnit pe DN 7/ E 81, în Vâlcea. În urma impactului, cei doi șoferi au fost transportați la spital. Nu au fost alte persoane implicate în accident.

Accident între două TIR-uri

Potrivit martorilor oculari, condițiile meteo nu erau foarte bune, asfaltul era ud, iar vizibilitatea era redusă. Accidentul s-a petrecut noapte, în jurul orei 01:15. Cauzele accidentului ar putea fi multiple: graba, viteza prea mare, condițiile meteo și de drum. Datorită ploii, carosabilul era alunecos.

Martorii au sunat la 112, iar la fața locului s-au prezentat polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea. Mai exact, impactul a avut loc în localitatea Budești, pe Dealul Negru. Zona se află în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că accidentul rutier a avut loc la km 167 + 600m, de pe DN7 – E81. Unul dintre camioane era condus de către un bărbat de 42 de ani pe sensul Vâlcea – Pitești. Șoferul era din localitatea Horezu. Celălalt șofer avea tot 42 de ani, fiind din localitatea Argeș.

„Un autocamion condus pe sensul Piteşti – Vâlcea de un bărbat de 42 de ani, din Horezu, din motive ce urmează a fi stabilite, într-o curbă deosebit de periculoasă ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu un alt autocamion condus de un bărbat de 42 de ani, din Argeş”, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectorului Județean de Poliție Vâlcea, Cătălin Udrea.

Șoferii au ajuns la spital

Cătălin Udrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Vâlcea, a mai precizat că în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi șoferi de TIR. Ambii au fost transportați la spital. Potrivit medicilor, șoferul din Vâlcea a suferit fracturi la picioare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurimilor producerii evenimentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat reprezentantul Poliţiei Vâlcea.

Acesta este al treilea accident produs pe aceeași porțiune de drum în ultimele 24 de ore, pe o porțiune de 60 de kilometri. Primul a avut loc la intrare în Defileul Oltului, în dimineața anterioară. O mașină a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR. În urma impactului, doi oameni au murit.

Cel de-al doilea accident a avut loc tot pe Valea Oltului, cu doar câteva ore înainte celui de pe Dealul Negru. În Tălmaciu – Sibiu, un pieton a fost acroșat de o mașină. Din păcate, la scurt, a încetat din viață.