Accident grav, la Mihăilești. O femeie însărcinată a văzut cum fetița ei și soțul au murit într-o fracțiune de secundă
Accident grav, la Mihăilești, Buzău, duminică după amiază. O femeie însărcinată a văzut cum fetița ei și soțul au murit într-o fracțiune de secundă. Filmul tragediei.
Accident grav, la Mihăilești
Un accident grav s-a petrecut duminică după amiază, în comuna Mihăilești din județul Buzău. Trei autoturisme s-au ciocnit, după ce un conducător auto ar fi adormit la volan și a intrat pe contrasens. În urma impactului, trei persoane și-au pierdut viața, printre care și o fetiță în vârstă de trei ani.
Tatăl micuței a murit și el în timp ce mama, însărcinată în trei luni, a fost rănită și transportată de urgență la o unitate spitalicească. Șoferul vinovat, un individ în vârstă de 63 de ani, a murit pe loc. Pasagerii din cea de-a doua mașină lovită au avut cel mai mult noroc, scăpând ca prin minune.
Femeie însărcinată a văzut cum fetița ei și soțul au murit, în stare gravă la spital
„Conducătorul maşinii roşii a pierdut controlul volanului, cred că a adormit la volan,nu a schiţat nici, absolut nimic. L-am văzut cum a trecut de pe banda 1 pe contrasens şi a lovit maşina, aflat în faţa mea, frontal”, a povestit un martor ocular.
Pentru șoferul mașinii lovite în plin și fiica sa nu s-a mai putut face nimic. Mama copilei, în vârstă de 38 de ani, care a privit lovitura sorții, se află la spital și este în stare stabilă. De asemenea, soția conducătorului auto culpabil a fost preluată de un elicopter SMURD și este în stare foarte gravă.
Declarațiile oamenilor legii
„Au rezultat cinci victime, din care doi adulţi decedaţi şi un copil decedat. Pentru celelalte două victime a fost solicitat pentru una dintre ele elicopterul smurd fiind mai grav rănită iar cea de-a doua a fost preluată de către o ambulanţă saj la upu Buzău”, a spus Eduard Dimitriu, ISU Buzău.
„Din primele cercetări se pare că un conducător auto de 63 de ani din Bucureşti, în timp ce conducea autovehiculul pe dn 2, pe fondul pătrunderii pe sens opus a intrat în coliziune cu două autovehicule care circulau din direcţia opusă”, a explicat Gheorghe Colăcel de la Poliția Rutieră Buzău.