Accident grav în București. Un autobuz al Societății de Transport (STB) a intrat direct în râul Dâmbovița, din Capitală. Șoferul autobuzului a încercat să evite o mașină care circula neregulamentar. A evitat pericolul, dar a intrat în altul. Șoferul și o pasageră s-au salvat ieșind pe geam.
UPDATE: Autobuzul care a plonjat în Dâmbovița a fost scos din râu pe la ora 13:00.
UPDATE: Resursele medicale se retrag de la caz. Rămân doar scafandrii. Femeia care a fost transportată la Spitalul Universitar are 29 ani.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/accident-bucuresti-1.jpg)
UPDATE: Conform Digi24, o persoană a fost rănită în urma accidentului. Este vorba despre o pasageră care se afla în autoturismul care a cauzat coliziunea. Victima a fost dusă la spital.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/sofer.jpg)
Bărbatul din dreapta este șoferul din autoturismul care a cauzat accidentul
Accidentul s-a produs în zona Podul Eroilor, în jurul orei 08:15, sâmbătă, 31 august. Din informațiile pe care le avem până acum, se pare că șoferul autobuzului STB (unul dintre cele noi, turcești) a încercat să evite coliziunea cu un autoturism care n-a respectat culoarea roșie a semaforului.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/accident-bucuresti-2.jpg)
Mașina care a cauzat accidentul
Accidentul s-a petrecut în zona Eroilor, din sectorul 5 al Capitalei. Autobuzul de pe linia 196 circula pe sensul Plevnei – Academia Militară în momentul în care un autoturism i-a ieșit în cale. Ca să evite impactul, vehiculul STB a încercat să evite impactul cu mașina care trecuse pe roșu, a tras de volan și a lovit parapetul din dreptul râului Dâmbovița. Autobuzul nu a căzut complet, rămânând suspendat în albie.
La fața locului au sosit polițiști, ambulanță și echipe de descarcerare, inclusiv scafandri.
Este o situație fără precedent în Capitală. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca un autobuz sau alt autovehicul al transportului public să schimbe șoseaua cu apa Dâmboviței.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/dambovita.jpg)
La fața locului au sosit poliție, ambulanțe, echipe de descarcerare și de remorcare a autobuzului
Din puținele informații pe care le avem la această oră, știm că în autobuz se aflau doar șoferul și o pasageră. Amândoi au reușit să se salveze ieșind pe geam.
Se pare că șoferii implicați în accident n-au suferit răni grave și se află în afara oricărui pericol.