Accident grav în Constanța după impactul dintre două autoturisme. Șase victime, printre care și doi copii, au fost transportate de urgență la spital
Un acident grav a avut loc, luni seară, în localitatea Cogealac, din Constanța, acolo unde, în ultimele 24 de ore, a mai avut loc un alt accident similar, cu același număr de victime. La fața locului a fost solicitată de urgență intervenția medicilor, care au preluat victimele, printre care doi copii, prezentând multiple traumatisme.
Locul blestemat din Constanța. Două accidente soldate cu același număr de victime, în același loc
Au fost momente de panică pentru echipajele ISU Dobrogea, care au fost solicitate la interval de câteva ore, în același loc, pentru a interveni în cazul a două accidente grave cu victime. În cursul serii de ieri, un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit la intersecția localității Cogealac cu Drumul European E 87.
În urma impactului au rezultat șase victime, dintre care și doi copii, de 4 și 10 ani, toate necesitând îngrijiri medicale. La fața locului au fost mobilizate o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B de la Staţia Midia, un echipaj SMURD de la Alezzi, autospeciala de descarcerare de la Detaşamentul Fripis, o autospecială ATPVM şi 3 echipaje SAJ, potrivit ReplicaOnline.
Deși toat victimele au fost conștiente, acestea au fost transportate la spital cu traumatisme de coloană vertebrală şi de membre.
În cursul zilei de duminică, tot în apropierea localității Cogealac, un alt accident cu trei mașini implicate a provocat vătămarea corporală a șase persoane, acestea fiind transportate la spital în stare constientă.
La locul tragediei, a intervenit de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța. Ulterior s-a solicitat suplimentarea ajutoarelor, intervenind o autospecială pentru stingere cu apă și spumă de la Stația Midia și o autospecială pentru transport personal și victime multiple de la Detașamentul Constanța Port. Toate victimele sunt în afara oricărui pericol, în timp ce două dintre ele au refuzat internarea în spital.
Trei surori, victime ale unui accident în Botoșani
Clipe de groază pentru trei surori din Botoșani, după ce mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe câmp.
”Trei surori de 15, 20 şi 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce maşina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi şi Dumeni.
Echipajele au găsit autoturismul în afara părţii carosabile. Cele trei fete erau ieşite din maşină. Două dintre ele au primit ajutor medical la faţa locului. Cea mai mică dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis, luni seară, ISU Botoşani.
Pentru a evita riscul producerii unui incendiu, pompierii prezenți la fața locului au înlăturat orice pericol existent. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a descoperi motivul real al accidentului.