Un accident teribil a avut loc pe DN11, în Bacău, acolo unde un autocamion și un autoturism s-au ciocnit violent, rezultând moartea a două persoane și rănirea altuia. Tragedia a avut loc pe raza comunei Bârsănești, după ce șoferul unui autoturism a intrat în colziune cu un TIR. La fața locului au sosit mai multe echipaje de salvare, dar din păcate, două dintre victime au suferit leziuni incompatibile cu viața.
Accidentul nefericit s-a petrecut în cursul acestei dimineți, pe DN11, atunci când un șofer de 42 de ani a intrat într-un autocamion condus de un bărbat de 53 de ani. Imediat au fost chemate ajutoare specializate care să ofere primul ajutor, astfel că, un echipaj SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău au preluat victimele. Din păcate, două dintre acestea nu prezentau semne vitale, în timp ce o tânără de 18 ani a fost transportată de urgență la spital.
„La ora 07.28, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs între un autotren și un autoturism, care a avut loc pe raza localității Helegiu.
Imediat, la fața locului, s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.În urma accidentului, au rezultat trei victime inconștiente, descarcerate de pompierii băcăuani, între care una cu semne vitale și două fără semne vitale.
Victima cu semne vitale a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Onești. Cele două victime fără semne vitale sunt preluate de de către echipajele SAJ”, au declarat reprezentanții ISU Bacău, potrivit ziaruldebacau.ro.
O altă tragedie a avut loc acum două zile, în Cotnari, acolo unde o femeie de 53 de ani a sfârșit într-un mod tragic, după ce a fost luată cu ocazia să ajungă la locul de muncă. De vină este chiar șoferul binevoitor, în vârstă de 71 de ani, care a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de un copac.
În urma accidentului, polițiștii au deschis dosar penal, urmând a afla cu exactitate cum s-a produs tragedia. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„La data de 24 mai 2022, în jurul orei 6.30 poliţiştii orașului Hârlău au fost sesizaţi prin apelul de urgență 112 despre un accident rutier soldat cu victime omenești ce a avut loc pe Drumul Comunal 144 în afara localităţii Cotnari. În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere din auto precum şi rănirea altei pasagere şi a şoferul autoturismului respectiv.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcooscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.