Accident cumplit produs de o șoferiță de 19 ani, pe DN73. A rănit patru persoane, printre care şi un copil
Un grav accident rutier a avut loc pe DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov, în Argeș. O șoferiță de doar 19 ani a pătruns pe contrasens, în accident fiind implicate trei mașini, iar patru persoane au fost rănite, printre care și un copil.
Accident rutier grav pe DN73
Tânăra șoferiță circula din direcția Câmpulung spre Brașov, moment în care a pierdut controlul autoturismului, într-o curbă la dreapta, în urcare. Carosabilul era umed, iar mașina a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autoturism ce venea din sens opus, la volanul căruia se afla o femeie de 34 de ani, din Dârmănești.
Impactul dintre cele două mașini a avut loc pe raza localității Valea Mare Pravăț. Câteva secunde mai târziu, un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, care se deplasa în spatele primului, a intrat în coliziune cu primul autovehicul, cel condus de tânăra de 19 ani, după care a izbit cealaltă mașină, cea condusă de femeia de 34 de ani.
La fața locului au ajuns de urgență medicii care au acordat îngrijiri medicale de specialitate celor patru persoane rănite. Victimele au fost transportate la o unitate medicală de către paramedicii SMURD și un echipaj SAJ.
„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, precizează IPJ Argeş.
Accident rutier cumplit în Galați, pe DN25
Un alt accident rutier grav a avut loc luni noaptea, în jurul orei 01:00, pe DN25, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă, apoi s-a răsturnat pe câmp. Din păcate, un bărbat a decedat, după ce a fost aruncat din autoturism în timpul accidentului. În mașină se mai aflau doi bărbați, de 21 și 47 de ani, care nu au suferit leziuni.
La scurt timp după producerea accidentului, conducătorul auto vinovat a părăsit locul evenimentului. Oamenii legii l-au găsit la adresa domiciliului pe bărbatul de 37 de ani, în satul Vasile Alecsandri.
Fiind testat alcoolscopic, rezultatul a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice şi a stabilirii alcoolemiei. S-a stabilit de asemenea faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie, iar în cursul nopţii în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 25, a pierdut controlul direcţiei de mers, rasturnându-se pe câmp, a anunțat IPJ Galați.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.