Un accident de proporții a avut loc în Mamaia, duminică seară, acolo unde patru mașini au intrat în coliziune directă, rezultând mai multe victime. La fața locului au sosit mai multe echipaje medicale, care au preluat victimele.
Accidentele se țin lanț pe drumurile din țara noastră, în timp ce tot mai multe persoane își pierd viața sau sunt rănite. Din păcate, acesta a fost și cazul a trei persoane din Mamaia, care erau pasagere în cele patru autoturisme implicate în accidentul de duminică seara. La fața locului au intervenit mai mulți medici, care au preluat victimele și le-au transportat la Spitalul Județean Constanța, acolo unde au primit îngriirile necesare.
În urma carambolului, polițiștii au demarat o anchetă pentru a afla cu exactitate cine a fost de vină pentru tragedie.
Un alt eveniment nefericit a avut loc, noaptea trecută, tot în Mamaia, de data aceasta pe trecerea de pietoni, acolo unde un bărbat a fost lovit din plin de o mașină. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Județean Constanța, acolo unde va fi monitorizat privind evoluția traumei suferite.
Un alt accident înfricoșător a avut loc, duminică seară, în Vâlcea, în localitatea Livezi, sat Pârâienii de Mijloc, fiind implicate două autoturisme și șapte persoane, două dintre acestea fiind transportate de urgență la spital.
Potrivit primelor informații, cele două persoane au fost neîncarcerate, însă uneia dintre ele i-a fost amputate brațul. Pentru preluarea acesteia, a fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD. În cazul celei de-a doua victimă, aceasta a fost transportată de către un echipaj medical la spitalul idn Horezu,
„În urma producerii accidentului au rezultat două victime conştiente, neîncarcerate. Una din victime are braţul drept smuls. Pentru salvarea acesteia a fost solicitat elicopterul SMURD Dolj”, a transmis ISU Vâlcea, menționând că ambele victime se aflau în aceeași mașină. În cea de-a doua mașină se aflau cinci persoane, niciuna dintre acestea nu a suferit traumatisme.
Un alt accident tragic a avut loc în Iași, joi seară, acolo unde patru muncitori au fost uciși de o șoferiță beată. Din păcate, femeia a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a lovit de o clădire, ricoșând după aceea pe marginea drumului, acolo unde patru bărbați se ocupau de repararea drumului.
La fața locului s-au prezentat forțe impresionante de salvatori, însă pentru cei patru muncitori, nu s-a mai putut face nimic. Alți trei bărbați au ajuns la spital, starea lor fiind una stabilă.