A rupt logodna după doar două luni. Decizie șoc în showbiz, miliardarul i-a surprins pe toți

de: Andrei Simion
06 04. 2023

Un cunoscut mogul media a rupt logodna după doar două luni de zile. Nimeni nu știe, concret, care a fost motivul despărțirii celor doi parteneri, însă surse apropiate vorbesc despre motive ce ar avea legătură cu religia. Ce s-a întâmplat în showbiz.

A rupt logodna după doar două luni

Despărţire neaşteptată în showbiz. În luna martie, mai multe publicații străine scriau despre logodna mogulului media Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, cu Ann Lesley Smith, în vârstă de 66 de ani, care în trecut a activat în poliție. Lucrurile s-au schimbat acum, miliardarul hotărând să rupă logodna.

Rupert Murdoch a fost căsătorit cu Hall, Wendi Murdoch, Anna Murdoch Mann și Patricia Booker. În total, are șase copii. Toată lumea credea că urma să se implice într-un nou mariaj, dat fiind faptul că presa străină a anunțat logodna sa. Se pare însă, că pe ultima sută de metri, miliardarul s-a răzgândit.

În ciuda faptului că mai erau doar câteva luni până la ziua cea mare, președintele Fox Corporation a decis să anuleze logodna și să pună capăt relației pe care o avea cu Ann Lesley Smith. Trebuie precizat că miliardarul abia a încheiat divorțul de cea de-a patra sa parteneră, Jerry Hall. Nu a trecut nici un an de la acest eveniment.

Motivul din spatele deciziei lui Rupert Murdoch

Rupert Murdoch și Ann Lesley Smith au fost văzuți împreună pentru prima dată în luna ianuarie a acestui an, într-un concediu organizat în Barbados. Cei doi parteneri au fost fotografiați de paparazzi pe plajă. Ulterior, mogulul media a confirmat, într-un interviu acordat The New York Post, că urma să se căsătorească.

„Am fost foarte emoționat. Îmi era teamă să mă îndrăgostesc, dar știam că aceasta va fi ultima. Ar fi bine să fie. Sunt fericit”, spune atunci Rupert Murdoch.

Despărțirea miliardarului ia, astfel, prin surprindere. Nimeni nu știe motivul concret pentru care a luat decizia cu pricina. Cert este că surse apropiate omului de afaceri au precizat că bărbatul era deranjat de opiniile evanghelice ale atunci viitoarei partenere de viață.

Ann Lesley Smith spunea, într-un interviu, că împărtășește aceleași convingeri cu Rupert Murdoch, astfel încât motivul despărțirii rămâne, în continuare, sub semnul întrebării. Cea care ar fi trebuit să se căsătorească cu mogulul media în vară, a fost văzytă, cu o săptămână în urmă, purtând un inel de logodnă cu diamant de 11 carate, evaluat la aproximativ 2, 5 milioane de dolari.