A răpus-o cu un pumn. Cum a ucis-o, de fapt, Gheorghe Dincă pe Alexandra Măceșanu: ”Ce tupeu!”

de: Madalina Moraru
21 01. 2020

Gheorghe Dincă, criminalul Alexandrei Măceșanu și al Luizei Melencu, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de opt infracțiuni, în cazul Caracal. Fostul mecanic auto de 66 de ani, le-a răpit pe adolescente și le-a ucis, după care a mărturisit că le-a incinerat rămășițele într-un butoi. Bărbatul și-a schimbat de câteva ori declarațiile, în cadrul anchetei efectuate de către procurorii DIICOT. Le-a spus de mai multe ori autorităților că nu el a fost cel care le-a ucis pe fete, aruncând vina pe alte persoane.

Cum a ucis-o, de fapt, Gheorghe Dincă pe Alexandra Măceșanu?

Procesul în cazul Caracal este pe cale să înceapă, în viitorul apropiat, după ce Dincă a fost trimis în judecată de autorități. În rechizitoriul predat se regăsește și mărturia acestuia, făcută unui coleg de celulă. În realitate, acesta a stat de vorbă cu o persoană special trimisă, aflată sub acoperire. Totodată, autoritățile au mai stabilit și profilul criminal clar al lui Dincă.

Gheorghe Dincă ar fi reușit să o răpună pe Alexandra Măceșanu cu un singur pumn

Bărbatul acuzat de fapt foarte grave este acuzat de uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Le-ar fi supus pe cele două fete și unor orori greu de imaginat, după cum reiese din rechizitoriul principalului suspect din cazul Caracal. Dincă ar fi reacționat cu mult mai violent decât și-ar fi dorit, pentru că s-a înfuriat pe faptul că fetele nu doreau să participe în actele intime pe care le solicita.

Anchetatorii care s-au ocupat de cazul care a șocat România au mai dezvăluit și că Dincă avea anumite planuri pentru fiecare dintre adolescente. Mai mult, acesta intenționa să le țină pe adolescentele răpite ostatice, pe o perioadă cât mai îndelungată.

„Dincă a intenționat să le țină pe Melencu și Măceșanu captive pentru o perioadă mai lungă de timp decât s-a întâmplat în realitate. Cu toate acestea, BAU consideră că moartea ar fi fost punctul final, dat fiind faptul că Dincă și-a dat seama ce probleme implică ținerea unei persoane în captivitate. Uciderea acestora se pare că a fost grăbită de mânia resimțită de Dincă în momentul în care acestea au refuzat să participe la actele intime solicitate de el și au început să se opună verbal acestora, folosind ceea ce el a considerat a fi un limbaj lipsit de respect”, este menționat de autorități, în cadrul rechizitoriului oficial, potrivit wowbiz.ro.

A răpus-o cu-n pumn pe adolescenta de 15 ani: ”Ce tupeu!”

Din rechizitoriul bărbatului cu o minte criminală mai reiese și că Dincă nu știa despre apelul la 112 al Alexandrei Măceșanu. Motivul pentru care a ucis-o atât de repede ar fi fost cu totul altul, față de cel că fata alertase deja Poliția.

„Când am luat-o pe a doua (n.r.: Alexandra Măceșanu), nici nu mi-a trecut prin cap de prima (n.r.: Luiza), mă credeți sau nu mă credeți, dar nici nu mi-am adus aminte. După ce am petrecut noaptea împreună, a doua zi mi-a cerut să merg în oraș să îi iau medicamente că zicea că o doare stomacul. Am legat-o așa cu o sfoară de picioare și de pat. Am plecat și am lăsat telefoanele pe masă, erau niște telefoane vechi, eu m-am gândit dacă nu am încărcat cartelele nu poate să sune. Când m-am întors acasă era deja echipată, îmbrăcată, aștepta să vină s-o ajute. Și căpătase un tupeu, vorbea foarte diferit, își schimbase atitudinea și tot”, a spus monstrul din Caracal,