A pus coji de ouă la tulpina legumelor și succesul a fost garantat. Ce truc genial și ieftin a descoperit un român gospodar

de: Năstase Mirabela
29 05. 2021

Adesea, cojile de ouă sunt aruncate fără a se ține cont de faptul că ele sunt una dintre cele mai bune surse de calciu, nitrogen și alte substanțe organice ce folosesc solului.

A pus coji de ouă la tulpina legumelor și succesul a fost garantat

Ele sunt ușor de utilizat pentru a ajuta culturile de legume din grădină să se dezvolte, să se apere de dăunători. Tot cojile de ouă le pot fi utile și micilor crescători de găini deoarece ele sunt o sursă de supliment de calciu pentru ele.

Cojile de ouă sunt un fertilizant excelent pentru tomate, ardei și vinete. Ele sunt un produs al naturii și au în componență mulți dintre nutrienții folositori plantelor. Adaugă coji pisate la baza gropilor de plantare, mai ales pentru tomate, ardei și vinete. Ele sunt niște culturi predispuse la îmbolnăviri frecvente din cauza deficienței de calciu.

Cojile de ouă pot să fie ”ghiveci” pentru obținerea plantelor din semințe. Apoi, răsadul împreună cu suportul natural se transferă cu totul în grădină. Ele îngrijesc cu atenție viitoarea plantă, iar când a crescut suficient de mare ca să poată fi transferată, trebuie doar să spargi cu atenție coaja de ou și să pui planta, cu tot cu pământ și rămășițele de coajă de ou, în grădină sau într-un ghiveci mare. Coaja de ou care rămâne o să se descompună și o să hrănească rădăcina plantei.

Alte utilizări ale cojilor de ouă

Cojile de ouă pot să reprezinte capcane pentru melcii cu ori fără cochilie. Mărunțite, colțuroase, ele sunt eficiente împotriva melcilor cu sau fără cochilie și a altor dăunători. Dacă sunt aplicate în jurul plantelor, la suprafață, acestea previn stricarea răsadurilor și secționarea tulpinilor la nivelul solului de vietățile care nu suportă suprafețele tăioase.

Cojile de ouă se mai pot utiliza și la obținerea compostului. Mărunțite, ele se pot adăuga în compost, după care se pot hrăni plante ca broccoli, varză, morcovii, conopida, țelina, cireșii, merii, piersicii, perii, pepenii, strugurii, salata, cartofii.

De asemenea, dacă ai păsări de hrănit, poți să adaugi câteva coji mici de ou în mâncarea pe care le-o oferi. Femelele, mai ales cele care au depus de curând ouă ori care se pregătesc pentru asta, au nevoie de calciu suplimentar, așadar acest lucru le va fi foarte folositor.

Cojile de ouă, în cantități mai mari, pot fi folosite la mulcire. Pentru această operațiune, ai nevoie de o cantitate mai mare de coji de ouă, însă presărate între rândurile de legume, ele pot să reprezinte un mulci 100% eco.