04 mai 2023 | 08:10

A plâns în hohote la eliminarea de aseară de la Survivor 2023: ‘De ce oamenii corecți suferă?’

Emisiuni TV
A plâns în hohote la eliminarea de aseară de la Survivor 2023: ‘De ce oamenii corecți suferă?’
A plâns în hohote la eliminarea de aseară de la Survivor 2023

O eliminare previzibilă, dar înecată în lacrimi, în ediția de miercuri, 3 mai 2023, a Survivor România 2023. O concurentă a răbufnit în momentul în care a aflat că publicul a decis să îl scoată din competiție pe Robert Moscalu.

Despărțire dificilă la Survivor 2023

Pe măsură ce marea finală este din ce în ce mai aproape, tensiunile cresc de la o zi la alta în jungla din Republica Dominicană. În această săptămână, doi dintre concurenții pe care mulți îi vedeau până în ultima etapă a Survivor România 2023 au fost nominalizați, publicul din fața micului ecran fiind cel care a decis care dintre ei va merge mai departe și pentru care experiența a ajuns la sfârșit.

Emoțiile au fost uriașe nu doar pentru Ștefania Stănilă și Robert Moscalu, ci și pentru foștii Faimoși și Războinici. Lacrimile i-au apărut în ochi lui Robert chiar înainte de a afla rezultatul votului.

„Mă mușcam de limbă să nu plâng, dar… Nu plâng pentru că pot pleca acasă, ci pentru că mi-au venit în minte multe imagini cu oamenii ăștia frumoși și nu pot să mă abțin. Nu plâng că voi pleca acasă, ci că o să îmi fie dor de oamenii ăștia. Nu mă așteptam să fiu apropiat de niște oameni cu care nu mi-am dorit eu să fiu prieten, dar după patru luni am ajuns să îmi fie dor. Nu mai am cuvinte. A fost cea mai emoționantă nominalizare dintre cele 4 și m-a bulversat, cutremurat…”, a spus Robert.

„De ce oamenii corecți suferă?”

În cele din urmă, Daniel Pavel a anunțat numele concurentului eliminat de la Survivor 2023. Abia reușind să își stăpânească lacrimile, Robert a mulțumit tuturor pentru susținere și a mărturisit că a fost o experiență pe care nu o va uita vreodată.

„Îmi doream să rămân în concurs. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, oamenilor de lângă mine cu care am conviețuit patru luni, dumneavoastră… E uimitor ce am trăit, m-am dezvoltat pe toate planurile posibile.. O să îmi fie dor de Survivor România”, a spus el.

În momentul în care și-a luat rămas bun de la fostul său coleg, Andreea Moromente a răbufnit. Plângând în hohote, nemulțumită de decizia publicului, concurenta a spus că oamenii corecți au mereu de suferit.

„De ce mereu oamenii reali și corecți au de suferit? Rămâi fratele meu pentru totdeauna”, a spus Moromete.

HOROSCOP 28 APRILIE-4 MAI 2025 cu Roxana Ivanciu
×