A murit Vintilă Mihăilescu. Avea 68 de ani și s-a luptat cu o boală cruntă

de: Ana Chivu
22 03. 2020

Vintilă Mihăilescu a încetat din viață azi, 22 martie. Cunoscutul antropolog s-a luptat cu o boală cruntă. Detalii despre viața sa și despre cum și-l amintesc cei care s-au bucurat de prezența lui.

A murit Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu a murit azi, la vârsta de 68 de ani, după o lungă luptă cu boala, scrie Scena 9. Profesorul a fost diagnosticat în anul 2018 cu leucemie acută mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui. Cu toate că a sperat să se facă bine, trupul lui a cedat în cele din urmă. Vintilă a fost profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria.

De asemenea, între anii 2005-2010 a deținut postul de director general al Muzeului Țăranului Român. În anul 1990, acesta a inițiat organizarea Societății de Antropologie Culturală din România al cărei președinte a fost între 1994-2000. Profesorul a fost și colaborator permanent la revista Dilema Veche, la rubrica Socio-hai-hui, între anii 1998-2018.

A murit Vintilă Mihăilescu

„Este o pierdere uriașă pentr societatea pe care ne-a ajutat s-o cunoaștem”

„Vintilă Mihăilescu (1951-2020). După o luptă lungă și epuizantă cu boala (despre care a și scris, cum altfel, o carte), antropologul și profesorul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață. Este o pierdere uriașă pentru societatea pe care ne-a ajutat de atâte ori s-o cunoaștem și s-o înțelegem mai bine, mai atent, mai nuanțat. Multora dintre noi ne-a fost profesor, iar datorită lui, antropologia a devenit în România ultimelor decenii un teren mult mai viu și o unealtă mult mai întrebuințată. Rămâne, însă, în urmă, o muncă uriașă, pe care ne-a împărtășit-o tuturor cu generozitate, și pentru care îi suntem foarte recunoscători”
Scena 9

Lucrări publicate

  • Paysans de l’histoire (în colab., 1992)
  • Fascinaţia diferenţei (1999), Socio-hai-hui
  • O altă sociologie a tranziţiei (2000)
  • Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002)
  • Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010).
  • Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie
  • Cinci introduceri (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009)
  • Etnografii urbane
  • Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009)
  • Scutecele naţiunii şi hainele împăratului
  • Note de antropologie publică (ed. I-II, 2013),
  • Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014)
  • Apologia pîrleazului (2015)
  • De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017)
  • Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017)
  • Etnogeneză şi ţuică (2018).