A murit un renumit doctor din România. Lumea medicală e în doliu în Săptămâna Luminată

de: Ana Chivu
27 04. 2022

Doliu în lumea medicală din România! A murit un doctor renumit de la noi. Familia celebrului doctor a primit vestea extrem de tristă chiar în Săptămâna Luminată. Tragicul anunț a fost făcut public de către Colegiul Medicilor din România pe rețelele de socializare. „Colegiul Medicilor din România (CMR) transmite condoleanțe familiei.’‘ Despre cine este vorba și ce detalii se știu despre decesul acestuia?

Doliu în lumea medicală: a murit un doctor renumit din România

Prof. dr. Dan Coliță s-a stins recent din viață. Acesta a fost o personalitate marcantă a hematologiei românești. Anunțul extrem de trist a fost făcut public pe rețelele de socializare în Săptămâna Luminată de către Colegiul Medicilor din România.

Acesta a fost membru al Academiei de Științe Medicale și fost şef al Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din cadrul Institutului Fundeni. De asemenea, specialistul a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea activității de transplant medular de la noi. 

„Colegiul Medicilor din România (CMR) transmite condoleanțe familiei prof. dr. Dan Coliță, personalitate marcantă a medicinei și hematologiei românești și regretă profund trecerea în neființă a celui care și-a dedicat întreaga viață și activitate pacienților cu afecțiuni hematologice.

Membru al Academiei de Științe Medicale și fost şef al Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din cadrul Institutului Fundeni, de altfel cea mai veche și cea mai mare unitate medicală cu acest profil din România, prof. dr. Dan Coliţă a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea activității de transplant medular în România”, arată o parte din mesajul colegilor.

,,Sincere condoleanțe familiei”

Medicul a coordonat o echipă de experți ce a realizat primul transplant de măduvă în Capitală. Acest lucru s-a petrecut la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Fundeni.

Cel din urmă a fost un model pentru generațiile pe care le-a pregătit și cu siguranță va rămâne în mintea multora pentru reușitele sale incredibile.

,,Prof. dr. Dan Coliță a fost membru fondator al Compartimentului de Transplant Medular, unitate ale cărei baze au fost puse în anul 2000.

El este cel care a coordonat echipa de medici ce a realizat primul transplant de măduvă efectuat în Capitală, la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Fundeni. Distinsul profesor a fost și președinte al Societății Române de Hematologie.

Prof. dr. Coliță s-a remarcat de-a lungul timpului ca un medic model pentru generațiile pe care le-a pregătit și îndrumat în carieră. Sincere condoleanțe familiei”, a transmis Colegiul Medicilor din România pe rețelele sociale.