Mihnea Petru-Pârvu a fost premiat de Clubul Român de Presă în anul 2005 la secțiunea de reportaj. A lucrat în presă de la începutul anillor 1990 și a trecut prin redacțiile ziarelor Evenimentul Zilei, România Liberă, Cotidianul, Adevărul. Mihnea Petru Pârvu scria în orice gen jurnalistic, avea umor, astfel că reportajul de televiziune a început să-i placă datorită posibilităților de exprimare.
„Io scriu reportaje. Pe care le public într-un ziar. Unul bun, Evenimentul zilei, zic io. De ce? Pentru că îmi place, pentru că vreau şi pentru că pot. Niciodată nu mi-am văzut meseria, direct, ca pe o sursă de bani. Aş aprecia-o ca pe un hobby care mă ajută să subzist. Am un salariu modic. La 50 de ani şi un peste un sfert de veac în breaslă sunt plătit cât să trăiesc, nu să mă căpătuiesc. Eu am ales calea asta”, se autocaracteriza Mihnea Petru Pârvu.