Lumea sportului este, din nou, în doliu! A murit regele baseballului la vârsta de 83 de ani, Pete Rose, unul din liderii celui mai iubit sport american.
Este doliu în lumea sportului mondial, și în baseball-ul american. Pete Rose, liderul loviturior decisive în baseball, a murit. Celebrul sportiv american a fost implicat într-un scandal imens, devenind idolul decăzut care și-a subminat realizările istorice și visele la Hall of Fame prin pariuri.
Stephanie Wheatley, un purtător de cuvânt al Clark County din Nevada, a confirmat în numele medicului legist că Peter Rose a murit ieri, 30 septembrie 2024. Stephanie Wheatley a mai vorbit și despre cauza și modul de deces care nu au fost încă stabilite.
Ultima dată când a fost văut a fost în weekend, când a apărut la o serie de autografe în Nashville cu foștii coechipieri Tony Perez, George Foster și Dave Concepcion.
Pentru fanii care au prins perioada anilor ’60 și ’70, niciun jucător nu era mai interesant decât numărul 14 de la Cincinnati Reds, cunoscut și sub numele de „Charlie Hustle”. Superstarul a reușit să iasă în evidență cu părul vâlvoi, nasul țuguiat și antebrațele musculoase.
În zorii suprafețelor artificiale, a jocurilor divizionare și a agențiilor libere, Peter Rose era de modă veche. Milioane de americani nu l-ar putea uita niciodată ghemuit și încruntat în fața terenului, alergând cu viteză spre prima bază chiar și după ce a primit o pasă, sau sprintând spre următoarea bază și plonjând cu capul în sac.
Major League Baseball, care l-a interzis în 1989, a emis o scurtă declarație în care își exprimă condoleanțele și remarcă „măreția, curajul și determinarea sa pe terenul de joc”. Bob Castellini, principalul proprietar și managing partner al celor de la Reds, a afirmat într-o declarație că Pete Rose a fost „unul dintre cei mai feroce competitori pe care i-a văzut vreodată acest joc” și a adăugat: „Nu trebuie să uităm niciodată ce a realizat”.
Pete Rose a fost unul din cei mai importanți jucători de basball, fiind un jucător All-Star de 17 ori. Regretatul sportiv a jucat pentru trei câștigători ai World Series.
El a fost MVP-ul Ligii Naționale în 1973 și MVP-ul Seriei Mondiale doi ani mai târziu. Deține recordul ligii majore pentru meciuri jucate, cu 3 562 de jocuri, și apariții15 890 în teren.
Pete Rose mai deține recordul ligii naționale pentru cea mai lungă serie de lovituri, având 44 de astfel de realizări. A fost omul de bază al uneia dintre cele mai formidabile formații din baseball în echipele campionilor Reds din 1975 și 1976, cu Perez, Bench și Joe Morgan, membri ai Hall of Famers.
Pe de altă parte, Pete Rose va rămâne în istoria celui mai iubit sport american și pentru acuzațiile aduse la 20 martie 1989. Este anul în care Major League Baseball, prin președintele de atunci a anunțat că a efectuat o „anchetă completă privind acuzațiile grave” referitoare la Pete Rose.
Au apărut rapoarte conform cărora acesta se bazase pe o rețea de agenți de pariuri, prieteni și alte persoane din lumea jocurilor de noroc pentru a plasa pariuri pe meciuri de baseball, inclusiv unele cu Reds.
Ulterior Pete Rose a negat orice faptă ilicită, dar ancheta a constatat că „mărturiile acumulate ale martorilor, împreună cu dovezile documentare și înregistrările telefonice relevă o activitate extinsă de pariuri a lui Pete Rose în legătură cu baseballul profesionist și, în special, cu meciurile Cincinnati Reds, în timpul sezoanelor de baseball 1985, 1986 și 1987”.
Este doliu în sport astăzi și în baseball-ul american, după anunțul decesului fostului MVP, la vârsta de 83 de ani.