A murit Cristina Țopescu. Ce vârstă avea fiica lui Cristian Țopescu și cum au găsit-o polițiștii
Polițiștii au găsit-o pe Cristina Țopescu în locuința ei
În această seară, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Ilfov au relatat că au fost chemați de vecini să afle ce se întâmplă cu Cristina Țopescu. Jurnalista nu mai fusese văzută de trei săptămâni.
”În cursul acestei seri, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violența. Urmează Să se efectueze în cauză expertiza medico legală.”, potrivit unui comunicat IPJ Ilfov.
Cum a murit Cristina Țopescu
Duin primele informații, se pare că jurnalista Cristina Țopescu ar fi murit în somn. A fost găsită în hainele în care dormea, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță. Medicii nu au putut decât să constate decesul, moarte survenind în urmă cu mai multe zile.
Vecinii sunt șocați de cele aflate, duminică seara. Ei sunt cei care au chemat poliția. Spun că nu au mai văzut-o pe Cristina Țopescu de pe 19 decembrie, iar astăzi au decis să afle ce s-a întâmplat cu ea.
Ultimul mesaj al Cristinei Țopescu
Pe rețelele de socializare, ultimul mesaj al Cristinei Țopescu a fost postat înainte de Crăciun. Acesta coincide cu data de la care spun vecinii că nu au mai văzut-o.
Cristina Șopescu a fost găsită în pat, iar trupul nu prezintă urme de violență, potrivit surselor din anchetă. Urmează ca mai multe date să se afle după autopsie.