A mai căzut un mit. Apa rece sau băuturile cu gheață nu dăunează gâtului

de: Alexandra Chivu
29 08. 2019

Mituri peste mituri. Cine să le mai înțeleagă? De această dată, este vorba despre apa rece. Dintotdeauna parcă știm că nu trebuie să consumăm băuturi cu gheață, dat fiind că dăunează gâtului, lucru contestat de specialiști. Medicii vin acum cu explicații.

Apa rece sau băuturile cu gheață nu dăunează gâtului

E vară și am vrea să bem apă rece sau să consumăm diferite băuturi cu gheață din teama de a nu ne durea gâtul. Conform medicilor, nimic mai fals. Cu toate acestea, după ce bem lichide reci, simțim usturime ori simțim că amigdalele ne sunt inflamate. Cum vine asta? Ei bine, potrivit medicilor, consumul de lichide reci nu ar trebui să îți creeze astfel de disconfort.

Dintotdeauna parcă știm că nu trebuie să consumăm băuturi cu gheață

Este vorba despre o inflamație bacteriană despre care nu ai habar, mai degrabă, căci ea ar fi cauza durerilor în gât, nu înghețata sau apa rece. Cu mai multe explicații a venit medicul ORL, Ioana Vodă, care a spus clar că putem bea ceva rece în perioadele cu temperaturi ridicate fără nicio constrângere.

Explicațiile unui medic ORL

„Este normal să mâncăm îngheţată deoarece este un aliment deosebit de bun, deşi are multe calorii. Mestecând, se topeşte şi ajunge la o temperatură normală. În stomac şi în tubul digestiv nu avem nicio problemă, dacă este o îngheţată curată, fără alte infecţii bacteriene.

Potrivit medicilor, consumul de lichide reci nu ar trebui să îți creeze disconfort

Ne doare gâtul dacă avem o patologie de gât. În mod normal nu trebuie să se umfle absolut nimic şi amigdalele nu sunt reactive la diferenţele de temperatură. Ne poate ustura gâtul şi să simţim că nu este în regulă în faringe, în ultimul perete din cavitatea bucală”, a spus Ioana Vodă, la Antena 3.