A întrerupt meciul Euro 2020 pentru a detrona Bitcoinul. Ce scria pe bustiera acestei tinere care a intrat pe stadion la Belgia-Finlanda

de: Ștefan R. Apostol
22 06. 2021

Aseară s-a jucat ultimul meci din grupa B la EURO 2020. Belgia a întâlnit Finlanda, iar la finalul meciului Belgia și-a confirmat locul în optimile de finală ale UEFA EURO 2020. În calitate de câștigători ai grupei B, „Diavolii Roșii” merg mai departe, iar Finlanda termină pe locul al treilea. Numai că meciul dintre cele două echipe a avut parte și de un moment inedit, savurat de fanii aflați pe arena „Krestovsky” din Sankt Petersburg.

Belgia se califică de pe locul întâi în optimile EURO 2020

Meciul de ieri seară dintre Finlanda și Belgia a avut o singură poartă la care s-a jucat. Finlanda, care venea după un nou meci pierdut cu Rusia, a trebuit să facă față „Diavolilor Roșii”, sub bagheta lui Roberto Martínez. Din păcate jucătorii nordici nu au reușit să înscrie și nici nu au avut multe faze la poarta belgiană.

Hladecky, cu un autogol, și Lukaku au închis tabela de joc cu 2-0, belgienii acumulând 9 puncte. Finlanda ar putea avea noroc să meargă în optimi, dar asta se va afla la finalul tuturor meciurilor din grupe. Rusia din păcate a terminat pe ultimul loc în Grupa B, după ce Danemarca a reușit un 4-1 spectaculos.

Moment inedit pe arena „Krestovsky” din Sankt Petersburg

În tipul întâlnirii dintre Finlanda și Belgia, la EURO 2020, fanii celor două echipe au avut parte de un moment inedit. O tânără a reușit să intre pe terenul de joc promovând criptocurrency în timpul confruntării Belgiei cu Finlanda. Tânăra a fugit pe teren, purtând un tricou pe care scria „WTF Coin”. Aproape că a ajuns la jumătatea liniei de mijloc, dar a fost reținută de oamenii de securitate. Pe maieul negru al tinerei a inclus un link către site-ul web rival Bitcoin, conform publicației britanice TheSun.

Cu toate acestea, incidentul nu a scăzut calitatea fotbalului prezentat de ele două echipe. Belgia a terminat în fruntea grupei la EURO 2020 învingând Finlanda cu 2-0. Jocul a fost 0-0 la pauză, dar fanii au avut parte de un final dramatic în ultimele 15 minute de joc. Portarul finlandez Lukas Hradecky a înscris un autogol,  pentru ca  Belgia să preia conducerea. Cel de-al doilea gol a fost marcat de cel mai bun jucător al belgienilor la EURO 2020, Lukaku.

Un incident asemănător a avut loc și în cealaltă partidă din Grupa B, dintre Danemarca și Rusia. Un fan al echipei din Rusia a reușit să intre pe terenul de joc, dar a fost imobilizat rapid de forțele de ordine, fără alte incidente. Ulterior jocul a fost reluat, iar la final Danemarca a reușit o victorie spectaculoasă.