A explodat iar numărul infectărilor cu COVID. Câte cazuri au fost săptămâna trecută

de: Ioana Bucur
03 10. 2023

Specialiștii vorbesc despre un nou val de coronavirus. A explodat iar numărul infectărilor cu COVID. Un raport întocmit de specialiștii din Ministerul Sănătății a dezvăluit câte cazuri au fost săptămâna trecută în România, în intervalul 25 septembrie – 1 octombrie.

Numărul infectărilor cu COVID a crescut

În ultimele zile, numărul prezentărilor în unitățile medicale a crescut, iar mulți dintre pacienții ce prezintă simptome de răceală au fost depistați pozitiv la testul de Covid-19. Se pare că România se confruntă cu un nou val de coronavirus.

Potrivit Ministerului Sănătății, în intervalul 25 septembrie – 01 octombrie 2023 au fost înregistrate 13165 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Astfel, numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 3.468.372. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 1,26..

”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1077. De asemenea, la ATI, sunt internate 82 persoane. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 131 sunt minori, 129 fiind internaţi în secţii şi 2 în ATI”, informează Ministerul Sănătăţii.

Te-ar putea interesa și: Medic infecționist de la Spitalul ”Victor Babeş”, semnal de alarmă pentru români: ”Avem un nou val de coronavirus”. Simptomele care indică infecția

Ce a transmis Ministerul Sănătății

Potrivit sursei, bilanțul deceselor în rândul persoanelor diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 este de 68.372. În intervalul 25.09.2023 (10:00) – 01.10.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 31 decese (20 bărbaţi şi 11 femei). 29 dintre acești pacienți prezentau comorbidități, 14 dintre ei erau vaccinați.

Decesele au fost înregistrate:

  •  unul la categoria de vârstă 20-29 de ani
  •  patru la categoria de vârstă 50-59 de ani
  •  trei la categoria de vârstă 60-69 de ani
  •  10 la categoria de vârstă 70-79 de ani
  •  13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Ministerul Sănătății a mai transmis că în perioada 25 septembrie – 01 octombrie 2023 au fost efectuate 4.223 teste RT-PCR şi 54.787 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.937.402 teste RT-PCR şi 14.121.765 teste rapide antigenice.

Te-ar putea interesa și: Cinci județe din România au aproape jumătate din cazurile de Covid în prezent. București este în topul negativ

Foto: Profimedia

„Avem, se pare, un nou val de coronavirus cu anumite mutaţii selective”

Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a vorbit despre acest nou val de Covid-19 cu care ne confruntăm.

Specialistul le-a recomandat celor care au simptome de răceală sau gripă să nu se gărbească să ia un tratament cu antibiotic, existând șanse mari să fie infectați, de fapt, cu o subvariantă de omicron.

”Da, avem, se pare, un nou val de coronavirus cu anumite mutaţii selective, trei la număr şi indiferent cums e numesc, toate aceste mutaţii fac un tablou simptomatic uşor, adică e ca şi cum am avea nişte pneumonii virale foarte uşoare.

Ceea ce este foarte important de ţinut minte, dacă avem simptome de < răceală>, de <gripă>, e posibil să fie şi o subvariantă de omicron, această SARS-CoV-2. De aceea, să nu ne aruncăm prima dată la antibiotice. Este foarte important pentru că vorbim de pneumonii virale şi să încercăm tratamentul simptomatic.

Dacă tratamentul simptomatic nu vedem că în mod clinic nu ne simţim bine, abia atunci să apelăm la ajutorul medicului de familie sau la ajutorul specialiştilor”, a declarat Oancea, ala Medika TV.