O tragedie a zguduit o comunitate din județul Cluj, unde un tată de 34 de ani și fiica sa de doar trei ani și-au pierdut viața într-un accident rutier devastator. Cei doi au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită din spate și aruncată pe contrasens, direct în calea unui camion care circula pe DN1.
Anchetatorii spun că tragedia ar fi fost provocată, cel mai probabil, de o clipă de neatenție a unui șofer de 20 de ani. Potrivit primelor verificări, tânărul nu consumase alcool și nici substanțe interzise, iar experiența sa la volan era considerată una solidă, lucru care face accidentul cu atât mai greu de explicat.
Accidentul s-a produs în jurul orei 19.00, într-o localitate din județul Cluj. Bărbatul de 34 de ani tocmai își luase fiica de trei ani de la bunici și plecase spre casă. La ieșirea din curte s-a întâlnit cu un vecin în vârstă de 20 de ani, aflat la volanul unei alte mașini. Tânărul i-a acordat prioritate pentru a intra pe drumul principal, iar apoi a pornit în spatele lui pe aceeași direcție. Cei doi au continuat să circule unul după celălalt aproximativ 500 de metri.
În acel moment, tatăl a semnalizat intenția de a vira la stânga pentru a intra în curtea locuinței sale. Din sens opus se apropia însă un camion, motiv pentru care bărbatul a încetinit și a rămas câteva clipe lângă axul drumului, așteptând să poată face manevra în siguranță. În acel moment s-a produs tragedia. Șoferul de 20 de ani, care venea din spate, nu a observat la timp că autoturismul din fața sa oprise pentru a vira la stânga.
Impactul a fost extrem de puternic. Mașina în care se aflau tatăl și fetița a fost proiectată pe contrasens, chiar sub roțile camionului care venea din față. Lovitura a fost devastatoare, iar autoturismul a fost practic distrus.
Primii care au ajuns la locul accidentului au fost martorii din zonă și alți șoferi aflați în trafic. Ei i-au găsit pe tată și pe copil inconștienți și i-au scos din mașină înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Medicii de pe ambulanță au început imediat manevrele de resuscitare.
„Din păcate, în urma accidentului au rezultat două victime găsite în stop cardio-respirator, un bărbat de aproximativ 30 de ani și o fetiță de 3 ani. S-au aplicat manevre de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, a fost declarat decesul celor două persoane”, a declarat Paul Olar, purtător de cuvânt al ISU Cluj.
Medicii au încercat mai bine de o oră să le salveze viața, însă rănile suferite au fost prea grave. În epava mașinii, polițiștii au descoperit și un scaun special pentru copii. Ancheta încearcă acum să stabilească dacă micuța era sau nu asigurată în acel scaun în momentul impactului.
Salvatorii nu au putut confirma acest lucru, deoarece fetița fusese deja scoasă din autoturism de martori înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Există însă suspiciuni că micuța nu era fixată în scaun, iar specialiștii spun că, dacă ar fi fost imobilizată corespunzător, consecințele ar fi putut fi diferite.
Moartea celor doi a lăsat în urmă o familie devastată. Acasă, bărbatul era așteptat de soție și de un băiețel născut cu doar câteva luni în urmă. Vecinii spun că bărbatul era un om liniștit și dedicat familiei. Șoferul de 20 de ani care a provocat accidentul era cunoscut în zonă ca fiind șofer profesionist, făcând frecvent curse lungi în Europa.