14 mart. 2026 | 10:46

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat. Fosta dansatoare a Deliei a vorbit şi despre zvonurile infidelităţii: ”Eram într-un moment de vulnerabilitate”

Monden
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat. Fosta dansatoare a Deliei a vorbit şi despre zvonurile infidelităţii: ”Eram într-un moment de vulnerabilitate”

Andreea Popescu a anunțat oficial că mariajul cu Rareș Cojoc a ajuns la final. După mai mulți ani petrecuți împreună și o familie construită în timp, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, punând astfel punct unei etape importante din viața lor personală.

Andreea Cojoc a confirmat divorțul

Vestea divorțului nu a venit complet pe neașteptate pentru cei care îi urmăresc pe rețelele sociale. În ultimele luni, fanii observaseră deja anumite schimbări în modul în care cei doi apăreau în mediul online.

Andreea Popescu nu mai publica fotografii sau videoclipuri alături de soțul ei, iar momentele speciale – aniversări sau gesturi romantice – nu mai erau împărtășite public, așa cum se întâmpla în trecut. Toate aceste detalii au alimentat speculațiile privind o posibilă criză în cuplu.

Confirmarea oficială a venit chiar din partea vedetei, cunoscută publicului mai ales pentru perioada în care a fost dansatoare în trupa artistei Delia. Printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Andreea Popescu a vorbit deschis despre decizia de a încheia căsătoria și despre motivele care au dus la separare.

Potrivit acesteia, despărțirea nu a fost rezultatul unui conflict major, ci mai degrabă consecința faptului că, în timp, sentimentele dintre ei s-au schimbat. Vedeta a subliniat însă că respectul pentru căsnicie și pentru familia lor rămâne în continuare foarte important.

„Nu ne-am mai iubit suficient”

„Am divorțat. Din păcate, nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider, în continuare, căsătoria este mai mult decât un act; este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și, mai presus de toate, cu foarte, foarte multă iubire. Iar noi am ajuns în punctul în care am hotărât să coborâm de pe această cruce. Din păcate. Dar această decizie nu anulează respectul profund pe care îl avem pentru instituția familiei și, mai ales, pentru taina căsătoriei. Cu toate acestea, suntem aici”, a transmis Andreea pe social media.

Chiar dacă relația lor de soț și soție s-a încheiat, cei doi rămân uniți în ceea ce privește responsabilitatea față de copiii lor. Andreea Popescu a subliniat că vor continua să colaboreze și să ia decizii împreună atunci când vine vorba despre familie.

După anunțul divorțului, în mediul online au apărut și diverse speculații privind o presupusă infidelitate a lui Rareș Cojoc. Zvonurile au pornit de la anumite declarații făcute de cei doi într-un podcast, care au fost interpretate de public în mod diferit.

Ce spune despre zvonurile legate de infidelitate

Pentru a pune capăt acestor interpretări, Andreea Popescu a intervenit public și a explicat că afirmațiile ei au fost făcute într-un moment sensibil, iar modul în care s-a exprimat a fost greșit înțeles.

„Vreau să dezmint toate acuzațiile care i s-au adus lui Rareș după un podcast la care noi am participat și care a fost interpretat din vina mea, pentru că eram într-un moment de vulnerabilitate și nu am știut să îmi aleg cu grijă cuvintele. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rareș a fost un soț corect și loial până la sfârșit”, a subliniat Andreea.

În trecut, vedeta vorbise deschis și despre dificultățile care apar inevitabil într-o relație de lungă durată. Într-un podcast realizat de Ameri Nasrin, Andreea explica faptul că, de-a lungul anilor, ea și soțul ei au avut și momente tensionate, însă au încercat mereu să le gestioneze departe de copii și fără intervenție din exterior.

„Am avut certuri, am avut tensiuni, pe care am reușit să le ținem departe de copii. Una e să spui ceva și să fie un copil prin preajmă și alta e să ajungem la chestii mai intense. Socrii mei au știut să stea deoparte, chiar dacă sunt foarte apropiați de Rareș. Își mai dau cu părerea, dar nu se impun”, spunea Andreea Cojoc, în podcastul lui Ameri Nasrin, în urmă cu ceva timp.