16 dec. 2024 | 12:30

O nouă materie în școlile din România. Elevii vor studia istoria comunismului. Ministrul Educației: „Fenomenul este îngrijorător”

Știri generale
O nouă materie în școlile din România. Elevii vor studia istoria comunismului. Ministrul Educației:

Toți elevii de liceu din România vor studia, începând din anul școlar viitor, disciplina „Istoria comunismului din România”. Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut acest anunț luni, în cadrul unui eveniment organizat la Facultatea de Litere a Universității din București, marcând 35 de ani de la Revoluția Română din 1989.

„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante este necunoașterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, mai ales pentru că se regăsește inclusiv printre tinerii care nu au trăit sub regimul comunist, mulți dintre ei fiind născuți după aderarea României la NATO sau Uniunea Europeană”, a declarat Ligia Deca.

Ce presupune noua disciplină?

Materia va fi predată elevilor din clasele a XII-a și a XIII-a, pentru cei de la învățământul seral sau cu frecvență redusă. „Aş adăuga că toţi elevii vor parcurge această disciplină chiar atunci când se apropie de primul lor vot democratic, când devin cetățeni activi, inclusiv prin gestul democratic de a vota”, a explicat ministrul.

Curriculumul va aborda teme precum instituțiile și politicile regimului comunist, represiunea, formele de rezistență, dar și viața cotidiană din acea perioadă. De asemenea, subiecte precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varșovia vor fi analizate în detaliu pentru a arăta impactul deciziilor politice asupra vieții oamenilor.

„Elevii vor avea ocazia să învețe despre perioada comunistă într-o manieră echilibrată și documentată, fără să fie un simplu curs despre trecut sau o expunere ideologică. Scopul este să invităm la reflecție critică și să explicăm obiectiv ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat Ligia Deca.

„Avem obligația să combatem ignoranța și manipularea”

Ministrul Educației a subliniat că această inițiativă are menirea de a preveni distorsiunile istorice și de a încuraja gândirea critică.

„În școli și universități, avem obligația să combatem ignoranța și manipularea ce derivă din necunoașterea istoriei. O înțelegere inadecvată a trecutului poate influența comportamentul social și electoral. Lecțiile despre comunism sunt necesare și pentru viitor”, a declarat Deca.

În opinia sa, disciplinele dedicate istoriei recente contribuie la dezvoltarea reflecției civice, empatiei istorice și înțelegerii valorilor democratice.

Lecții despre Revoluția din 1989

Ministrul a menționat, de asemenea, că opționalul „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” este un act de recunoștință față de cei care s-au sacrificat pentru libertatea și democrația României.

„Este o lecție despre fragilitatea libertății și despre cum, prin indiferență sau complicitate, uneori din necunoaștere, răul poate deveni banal. Sperăm ca elevii să înțeleagă că valorile democratice și drepturile omului nu trebuie niciodată considerate garantate. Orice derapaj poate avea consecințe tragice”, a concluzionat Ligia Deca.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai buni medici din țară. Avea doar 40 de ani și conducea un spital
Redactia.ro
Marii actori ai României din „Buletin de București” care s-au întâlnit în cer. Pentru Mircea Diaconu s-a tras ultima cortină
Click.ro
Birocrația morții. Documentele care l-ar condamna pe Bashar al-Assad și eroii care au trecut prin foc ca să le protejeze
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Surprize neplăcute oferite de vreme. Totul se schimbă
EVZ.ro
Roxana Nemeș și-a decorat casa pentru Crăciun! Cum arată locuința de 1 milion de euro a vedetei | FOTO
Spynews
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Dezvăluirea care îl desființează definitiv: Pentru cine tot nu crede!
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
CUTREMUR la PREZIDENȚIALE! Își ANUNȚĂ CANDIDATURA la PEȘEDINȚIE
Mediaflux
O nouă materie pentru elevii din România! Ce vor studia la școală: ”Fenomenul este îngrijorător”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro