11 dec. 2024 | 12:43

Reacția pe care au avut-o doi italieni când au văzut cât costă mâncarea în România. S-au uitat de trei ori în meniu când au mers la restaurant

Știri generale
Reacția pe care au avut-o doi italieni când au văzut cât costă mâncarea în România. S-au uitat de trei ori în meniu când au mers la restaurant

Prețurile de la terasele și restaurantele românești îi uimesc chiar și pe străini. Turiștii care vizitează țara noastră se arată adesea uimiți de costurile mâncărurilor și ale băuturilor, care sunt chiar mai ridicate decât în unele țări europene.

Reacția unor italieni, când au văzut meniul de la restaurant

Un cuplu de italieni a vizitat recent România, pentru prima dată. Dincolo de obiectivele turistice din București, care i-au impresionat plăcut, cei doi au remarcat un lucru de care mulți conaționali se plâng: prețurile ridicate la mâncare.

Cei doi au testat preparate autentice românești, precum mici, sarmale și papanași, iar gustul lor i-a impresionat. Ce le-a lăsat însă un gust amar au fost prețurile din meniu, după cum au spus chiar ei. S-au uitat de mai multe ori, pentru a se asigura că sunt cifrele corecte și au precizat că în Italia se poate mânca bine cu bani mai puțini.

„Bucureștiul este impresionant, nu ne așteptam să arate atât de bine și să fie atât de dezvoltat. Ce ne-a uimit este însă faptul că preturile sunt la fel de mari că în Italia, uneori chiar mai mari. La restaurantele la care am mers să mâncam, preturile chiar ni s-au părut uneori exagerate. Am analizat cu atenție meniurile. Ne-am uitat chiar de trei ori pe toate preturile pentru că nu ne venea să credem. În Italia plătim mai puțin. Cu toate acestea mâncarea a fost una foarte gustoasă, am mâncat mici, sarmale și papanași”, au spus italienii.

Cât costă o porție de mici în București, în 2024

În Capitală sunt câteva locuri renumite pentru mici, iar unul dintre acestea este Terasa Obor. Locul este plin de oameni în orice perioadă, mai ales în weekend, dar și prețurile sunt pe măsură.

Astfel, o porție costă aproximativ 45 de lei și include trei mici, muștar și pâine, conform surselor recente. Un mic individual este vândut la prețul de aproximativ 15 lei. Costurile au crescut semnificativ în ultimii ani din cauza scumpirii ingredientelor și costurilor generale din industria alimentară​.

În ceea ce privește papanașii, desertul românesc tradițional, servit cu smântână și dulceață, prețul variază de la un restaurant la altul, dar și în funcție de gramaj. În general, acesta este între 20 și 40 de lei în majoritatea locurilor, cu variații semnificative în restaurantele premium sau cu rețete speciale. În București, prețul poate urca până la 35-40 de lei în localuri mai exclusiviste. Există și variante extravagante, cum ar fi papanași cu foiță de aur, care ajung să coste până la 100 de lei porția în restaurante de lux​.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Pensionarii care ar putea primi până la 3.000 de lei. Se dau în tranșe
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro