Elena Lasconi se pregătește pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din România. Pe plan personal, politiciana a avut o relație controversată cu fiica ei, în ultimii ani, însă acest lucru pare să se fi schimbat recent. Ce a transmis Oana Lasconi, în ziua primului tur de scrutin.
În urmă cu un an, fiica Elenei Lasconi făcea declarații acide în mediul online, după ce a aflat că mama sa a votat la referendumul organizat de Coaliția pentru Familie. A urmat un schimb de replici dur, însă ulterior, Oana a revenit la sentimente mai bune.
Tânăra, care este stabilită în Franța, își susține acum mama candidată la prezidențiale și a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Dacă în urmă cu un an, Oana spunea că este „dezgustată” de declarațiile mamei sale, acum tânăra se declară mândră de ea. În ziua cu alegerile, Oana a publicat pe Instagram o serie de fotografii cu ea și Elena Lasconi, în care apar foarte apropiate.
Fiica politicianei de la USR și-a declarat susținerea față de Elena Lasconi și a spus că este mândră de mama ei. Întrebată dacă și-a schimbat părerea, Oana Lasconi a spus că mama sa a evoluat mult în ultimul an și că, în opinia ei, este singurul candidat care merită să fie președinte.
„Eu am votat-o pe mama mea, Elena Lasconi, de care sunt incredibil de mândră. Este SINGURUL candidat care chiar vrea să fie președintele tuturor! Mulți au impresia că știu care e relația dintre noi și câte sacrificii a făcut pentru mine, însă e doar o impresie. Mama este cel mai muncitor și generos om pe care l-am cunoscut vreodată.
Doar eu și cei din jurul ei știm de câte ori a dat de mâncare la toată lumea, cum a fost acolo pentru ceilalți chiar și la miezul nopții, cum a supraviețuit de la salariu la salariu chiar dacă era persoană publică, pentru că pentru ea nu a contat niciodată banul. Eu prioritizez viața umană înaintea banului nu degeaba, ci pentru că astea sunt lecțiile pe care le-am învățat de la familia Lasconi.
Când mă uitam la meciuri de fotbal seara cu bunicul meu, tatăl mamei, îl întrebam: Cu cine ții?, el zicea: Cu cei mai slabi, că ei au nevoie cel mai mult. În perioada asta au apărut multe minciuni despre mama și, într-un fel, tocmai asta ne demonstrează de ce este atât de important să o susținem! Trebuie să scăpăm de această mafie PSD-PNL care ține România în loc și să alegem un președinte care-i respectă pe toți. Nu se mai poate așa! E timpul pentru un nou capitol”, a fost mesajul Oanei Lasconi.