Medicul Valeriu Gheorghiță a reacționat la imaginile frumoase distribuite de Monica Bîrlădeanu în mediul online. Actrița s-a bucurat de o vacanță superbă în Egipt, fără să arate dacă iubitul ei a însoțit-o sau nu. În concediu, vedeta a făcut plimbări cu barca, chiar și snorkeling, dar a mers și la o mănăstire de la poalele Muntelui Sinai.
La sfârșitul lunii august, Monica Bîrlădeanu a fost în vacanță, în Egipt. Pe internet, frumoasa actriță și-a ținut fanii la curent cu activitățile pe care le-a făcut în timpul liber.
„Încercând să trag de vară cât se poate cu ultima vacanță. Bună dimineață și vouă! ”, a transmis Monica Bîrlădeanu la începutul vacanței.
Ulterior, vedeta a apărut în costum de baie, dezvăluindu-le fanilor cum a decurs experiența pentru ea: „Aș fi vrut să vedeți tot ce-am văzut și eu sub apă: grădini de corali mai frumoase decât am văzut în cărțile de vegetație subacvatică, pești cu aripi că de fluture, pisici de mare, scoici de-o frumusețe rară care-și închid rapid cochilia la cea mai mică apropiere percepută, meduze violet, perechi de pești galbeni pătați de nedespărțit și da…și o baracudă care a trecut încet, amenințătoare și dreapta pe lângă gașcă noastră, studiindu-ne cu atenție. O lume absolut fascinantă; un privilegiu pentru om să o poată explora și să se poată bucură de ea”.
În ultima zi din vacanța în Egipt, Monica a preferat să se reculeagă la o mănăstire de la poalele Muntelui Sinai:
„Am simțit să fac ceva și pentru sufletul meu, așa că am fost la Mănăstirea Sf Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai; o vizită care-ți umple inima de liniște și de blândețe. În curtea interioară e și locul unde Moise a văzut rugul aprins din care a auzit vocea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu era doar locul…ci și rugul: în imaginea 4 mă uit la un arbust cu partea de jos complet uscată și coroana verde. Știu…și eu m-am întrebat cum e posibil?! Are peste 3300 de ani, e susținut de un zid și e rugul despre care vorbeam mai sus, pe care l-a văzut și Moise.
Emoționant e puțin spus… Apoi am coborât la mașină pe o cămilă. Sincer mi-e tare milă de ele, dar mi-am dat seama că să te ducă în spate 5 minute e singurul mod prin care familia care le avea în grijă se poate întreține și le poate hrăni și pe ele. O zi cu sens, care te lasă cu un sentiment de împlinire…ceea ce va doresc și vouă”.
Ei bine, la toate aceste postări din mediul online, Valeriu Gheorghiță, iubitul ei, a reacționat cu inimioare și diverse emoticoane. În fotografiile cu vedeta din vacanță nu apare și medicul, actrița fiind discretă în pivința relației lor de iubire.