10 aug. 2024 | 21:29

Cum a reacționat Ana Maria Bărbosu la decizia TAS: „Sunt foarte fericită”. Ce așteaptă gimnasta acum

Sport
Cum a reacționat Ana Maria Bărbosu la decizia TAS:
Cum a reactionat Ana Maria Barbosu la decizia TAS

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, care a obținut medalia de bronz la sol în urma memoriului făcut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), le-a mulțumit celor care i-au fost alături în această perioadă.

Reacția Anei Maria Bărbosu după verdictul TAS

Ana Maria Bărbosu a avut o reacţie emoţionantă după ce a aflat decizia TAS prin care va primi înapoi medalia de bronz de la sol, pierdută luni, 5 august 2024. Rivala Jordan Chiles a făcut contestaţie şi a primit o notă mai mare din partea arbitrilor, care i-a permis să pună mâna pe bronz. Prin urmare, gimnasta din România a mers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, acuzând că echipa din Statele Unite a depus contestaţia după timpul regulamentar.

„Wow! Nici nu ştiu ce să zic. M-aţi luat atât de repede. Ce pot să spun e că le mulţumesc din suflet antrenorilor, celor din Federaţie pentru că au fost alături de mine şi pentru că au continuat această luptă la nivelul TAS. Sunt foarte fericită. Le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor mei şi tuturor apropiaţilor”, a spus Ana Maria Bărbosu pentru Orange Sport.

„Eu n-am făcut nimic altceva la acest concurs decât să-mi fac cât mai bine treaba şi pot spune că abia aştept să intru în posesia medaliei!”, a continuat gimnasta.

Cum își motivează decizia Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Federația Română de Gimnastică a anunțat, sâmbătă seară, 10 august 2024, că TAS a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină sportivei Ana Maria Bărbosu.

Sportiva a avut luni, 5 august 2024, bronzul pentru 30 de secunde, însă juriul a acceptat contestația americancei Jordan Chiles, căreia i-au mărit nota și au urcat-o peste româncă.

Conform verdictului TAS, Jordan Chiles a depus prea târziu contestația și astfel ar trebui să i se retragă medalia de bronz. Pe de altă parte, cererea în cazul Sabrinei Voinea, care a fost depunctată după ce ar fi depășit covorul în timpul exercițiului, a fost respinsă și încheie competiţia pe locul 4.

Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au plâns la JO 2024

Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au izbucnit în lacrimi după finala de la sol, în care, pentru câteva minute, România a avut medalia de bronz.

”A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare.

Când am văzut că sunt pe 3 m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă. Sunt dezamăgită de această decizie şi nu vreţi să ştiţi ce este în inima mea”, a precizat Ana Maria la zona mixtă.

Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Cum să înlocuiești ouăle în orice rețetă de post. Soluții rapide pentru gospodine
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
TRUMP scoate ATU-UL campaniei! ÎNTÂLNIREA surpriză care îl va ÎNFURIA pe PUTIN
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro